Ştiaţi că...? "Principele ingeniozităţii" s-a născut pe 29 septembrie

Poetul şi dramaturgul spaniol Miguel de Cervantes s-a născut la data de 29 septembrie, în apropiere de Madrid, într-o familie din rândul micii nobilimi.
 
Una dintre cele mai valoroase opere ale literaturii universale este "El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha", o capodoperă a lui Cervantes. A doua parte a apărut sub numele de "El ingenioso caballero don Quijote de La Mancha". În prezent, se numără printre cele mai traduse opere din lume. Ideea scriitorului a fost să creeze imaginea vieţii reale şi să se exprime în limbaj clar. Concepută ca o satiră, creaţia reprezintă o reflecţie asupra comportamentului uman.
 
Deşi reputaţia lui Cervantes, supranumit "Principele ingeniozităţii", se bazează pe celebrul personaj Don Quijote, scriitorul a realizat un număr considerabil de opere. Prima lui lucrare a fost "La Galatea" (1588), o poveste de dragoste pastorală, care nu a avut succes. Pe lângă piese, printre acestea numărându-se "El Trato De Argel" (1784), a scris romane scurte şi lucrarea ambiţioasă în versuri "Viaje Del Parnaso" (1614).
 
Cervantes a murit pe 23 aprilie 1616. Postum, i-a fost publicat romanul "Muncile lui Persiles şi ale Sigismundei", care s-a bucurat de un succes enorm.
 
Sursa foto: aphorism4all.com
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotograful René Robert a murit de hipotermie. A căzut pe stradă, în centrul Parisului şi a fost ignorat timp de 9 ore. "Ucis de indiferenţă"

27 Jan 2022 1947

16 ianuarie 2005 Românca Adriana Iliescu este cea mai vârstnică femeie din lume care dă naștere unui copil

16 Jan 2022 1294

23 aprilie marchează trecerea în eternitate a doi titani ai literaturii universale Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor

23 Apr 2021 1332

Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor, sărbătorită pe 23 aprilie în fiecare an

23 Apr 2017 3112

Ştiaţi că...? Ziua de 23 aprilie reprezintă o oportunitate pentru recunoașterea puterii cărții în schimbarea în bine a vieții

24 Apr 2016 2141

Ştiaţi că...? Una dintre cele mai valoroase opere ale literaturii universale, capodopera lui Cervantes...

16 Jan 2016 2161

Jucătorii şi antrenorii de la Academia Hagi învaţă limba spaniolă prin intermediul Institutului Cervantes

03 Apr 2015 1723

Ştiaţi că...? Miguel de Cervantes, creatorul personajului Don Quijote...

29 Sep 2014 4577

Ştiaţi că...? Scriitorul Federico Garcia Lorca s-a născut într-o zi de 5 iunie

05 Jun 2014 2069