Ştiaţi că...? Miguel de Cervantes, creatorul personajului Don Quijote...

Pe 29 septembrie, în Alcala de Henares, în apropiere de Madrid, într-o familie din rândul micii nobilimi, s-a născut Miguel de Cervantes.
Romancierul, poetul şi dramaturgul spaniol Miguel de Cervantes a urmat şcoala elementară din Cordoba şi colegiul de la Sevilla, unde, aşa cum povestea mai târziu, „a dus o viaţă de student, dar fără foame şi râie”.


A participat la bătălia navală din Lepanto (1571), unde a fost rănit. Rana i-a provocat o mutilare pe viaţă a mâinii stângi. Din cauza unei acuzaţii conform căreia l-ar fi rănit pe Antonio Sigura, în timpul unui duel, gest care l-ar fi mâniat pe regele Filip al II-lea al Spaniei, a trăit 12 ani în exil, slujind la Roma în suita cardinalului Acquaviva, apoi ca soldat în armata spaniolă din Sfânta Ligă.
În timp ce se întoarcea în Spania, a fost luat prizonier, alături de fratele său Rodrigo, şi dus în Algeria, unde a fost vândut ca slav. Eliberarea a venit cinci ani mai târziu, când familia a reuşit să strângă banii ceruţi. După întoarcerea la Madrid, a ocupat câteva posturi administrative.
Una dintre cele mai valoroase opere ale literaturii universale este „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, o capodoperă a scriitorului Miguel de Cervantes. A doua parte a apărut sub numele de „El ingenioso caballero don Quijote de La Mancha”. În prezent, se numără printre cele mai traduse opere din lume. Ideea scriitorului a fost să creeze imaginea vieţii reale şi să se exprime în limbaj clar. Concepută ca o satiră, creaţia reprezintă o reflexie asupra comportamentului uman.
Deşi reputaţia lui Cervantes, supranumit „Principele ingeniozităţii”, se bazează pe celebrul personaj Don Quijote, scriitorul a realizat un număr considerabil de opere. Prima lui lucrare a fost „Galatea” (1588), o poveste de dragoste pastorală, care nu a avut succes. Pe lângă piese, printre acestea numărându-se „El Trato De Argel” (1784), a scris romane scurte şi lucrarea ambiţioasă în versuri „Viaje Del Parnaso” (1614).
În 1606, Cervantes s-a stabilit la Madrid, unde a rămas pentru tot restul vieţii sale. A murit pe 23 aprilie 1616. Postum, i-a fost publicat romanul „Muncile lui Persiles şi ale Sigismundei”, care s-a bucurat de un succes enorm.
Nu există imagini reale cu Cervantes, ci doar picturi bazate pe descrierile fizice pe care autorul le sugera în scrierile sale.
 
Sursa foto: Wikipedia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că? Statuia Libertății din New York a fost inaugurată la 28 octombrie 1886. Ce simboluri înglobează

28 Oct 2021 4478

Știați că? Theodore Roosevelt s-a născut într-o zi de 27 octombrie. Lecții de viață de la fostul președinte american

27 Oct 2021 2676

Știați că? La 25 octombrie 1881 s-a născut Pablo Picasso, artistul care și-a transformat viața în legendă

25 Oct 2021 2879

Știați că Actorul Canadian Ryan Reynolds împlinește 45 de ani

23 Oct 2021 2124

Știați că Actrița Catherine Deneuve împlinește astăzi 78 de ani

22 Oct 2021 1792

Știați că? Ion Dichiseanu ar fi împlinit astăzi 88 de ani

20 Oct 2021 1971

Știați că? Se împlinesc 60 de ani de la decesul unui mare scriitor, povestitor și academician român

19 Oct 2021 2045

Știați că O cunoscută cântăreață de muzică populară și lăutărească din România ar fi împlinit astăzi 83 de ani

16 Oct 2021 3571

Știați că? Artistul american Paul Simon împlinește astăzi 80 de ani

13 Oct 2021 2133

Știați că.. la data de 9 octombrie 1898 s-a născut pictorul Alexandru Clavel?

09 Oct 2021 2830

Știați că? La 7 octombrie 1883 a avut loc inaugurarea Castelului Peleș. Au fost prezenţi Regele Carol I şi Regina Elisabeta

07 Oct 2021 2663

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3721

Cunoscutul violonist André Rieu. La ceas aniversar. Împlinește 72 de ani

01 Oct 2021 3084

Știați că? Monica Belluci s-a născut într-o zi de 30 septembrie. Ce vârstă împlinește actrița

30 Sep 2021 4337

Știați că? Actrița Brigitte Bardot împlinește astăzi 87 de ani

28 Sep 2021 2479