07 Aug, 2014 10:08
2237
Rodica MITU
Se împlinesc 73 de ani de la moartea lui Rabindranath Tagore, poet, dramaturg, romancier, pictor, filosof şi compozitor indian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.
Supranumit „Sufletul Bengalului” şi „Profetul Indiei”, Tagore s-a născut pe 6 mai 1861, la Calcutta, într-o distinsă familie bengaleză, tatăl sau fiind un Maharishi, traducându-se printr-un înţelept mistic. Încă din copilărie, i-a citit pe poeţii bengalezi şi, la vârsta de opt ani, a început să scrie poezii.
Scriitor de succes în multe genuri literare, Tagore a fost, înainte de toate, poet. Dintre cele peste cincizeci de volume de poezie se remarcă „Unicul Ideal”, „Corabia de Aur”, „Ofranda Lirică”, „Zborul Cocorilor”. De asemenea, Tagore este autorul multor volume de proză scurtă şi romane, printre care se numără „Gora” şi „Căminul şi lumea”.
Totodată, a scris piese de teatru, drame muzicale şi coregrafice, eseuri, jurnale de călătorie, dar şi două autobiografii. Pe lângă acestea, a lăsat numeroase schiţe şi picturi, dar şi cântece, cărora le-a compus el însuşi melodiile.
În 1913, Tagore a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură, iar banii câştigaţi i-a folosit pentru a îmbunătăţii şcoala de la Shantiniketan. Scriitorul a fost înnobilat de Guvernul Britanic, însă, a renunţat la titlu, ca protest împotriva politicii britanice practicate în India.
Sursa foto: ibnlive.in.com
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: