CN „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa a primit premiul „Dunavski Captain” la „Forumul de afaceri al Dunării” din Serbia 30 octombrie 2014

În perioada 27 – 29 octombrie 2014, directorul general al CN „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, Valeriu Nicolae Ionescu, a participat la cel de-al treilea „Forum de afaceri al Dunării”, în Serbia, prilej cu care Portul  Constanţa a primit premiul „Dunavski Captain”.

 Anul acesta, în premieră, premiul "Dunavski Captain" a fost acordat celor mai buni reprezentanţi a businessului naţional din ţările dunărene, CN „APM” SA Constanţa fiind reprezentanta României .

 Premiul a fost acordat la propunerea Camerei de Comerţ din Serbia, CN „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa fiind nominalizată ca fiind cel mai bun partener din România, cu o contribuţie importantă în cadrul programului de cooperare transfrontalieră.
           
Unul dintre criteriile acordării acestui premiu a fost reprezentant de evoluţia traficului de mărfuri dintre Portul Constanţa şi porturile din Serbia, de la un milion de tone mărfuri în 2007, la aproape 7 milioane tone în 2013. Aceste rezultate sunt un indicator important care arată potenţialul de colaborare dintre cele două părţi.

CN „APM” SA Constanţa a prevăzut acest potenţial important, încă din 2007 deschizându-şi o reprezentanţă în Serbia, pentru a fi mai aproape de companiile din zonă care doreau să îşi extindă afacerile în Portul Constanţa.

 Valeriu Nicolae Ionescu, directorul general al CN ”APM” SA Constanţa a declarat că „Dunărea uneşte ţările noastre, iar Portul Constanţa poate fi considerat ieşirea la mare a economiei Serbiei. Mulţumim pentru acest premiu şi îi asigurăm pe partenerii noştri din Serbia că vom continua eforturile pentru a rămâne la fel de deschişi cooperării şi îmbunătătirii relaţiilor de afaceri ”.

 Premiul îl reprezintă pe Misa Anastasijevic – “Captain Mişa”, om de afaceri şi filantrop din secolul 19, care a recunoscut posibilităţile pe care le oferă Dunărea şi a investit în 77 porturi de pe fluviu.

 Numele lui Misa Anastasijevic este asociat cu comerţul pe Dunăre, dar şi cu prietenia ce leagă cele două popoare, sârb şi român. Captain Misa a murit la Bucureşti, în anul 1885.

Această ediţie a forumului a fost dedicată Strategiei Dunării, ariilor sale prioritare şi pilonilor de dezvoltare. Au fost prezenţi 600 de delagaţi, reprezentanţi din 14 ţări, din diverse domenii de activitate: economie, ştiinţă, diplomaţie şi politică etc.

Evenimentul a fost organizat de Invent Media, Forumul de Dezvoltare Central Europeană şi Universitatea din Novi Sad, sub patronajul Camerei de Comerţ din Serbia şi al Provinciei Autonome Vojvodina.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA de Constanța angajează REDACTOR ONLINE 

01 Feb 2018 7955

Comunicat de presa - Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

12 Apr 2016 2728

Comunicat de presă - Agenda dezbaterii științifice

11 Apr 2016 2770

Comunicat nava Garda de Coasta 05.04.2016

05 Apr 2016 2317

Comunicat de presa Teatrul de Stat Constanta, Program 9- 10 Aprilie

05 Apr 2016 2276

Comunicat MAE - MAE și AEP anunță începerea perioadei de înscriere în Registrul Electoral pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate 31 Martie 2016

31 Mar 2016 1907

Comunicat vizita ministrului Transporturilor Constanta - Conferinta de presa

29 Mar 2016 2199

Comunicat de presă privind începerea perioadei electorale

22 Mar 2016 2095

COMUNICAT DE PRESA - Intalnire la Ministerul Transporturilor

22 Mar 2016 2138

Comunicat ATENTATELE DIN BELGIA – Prerogativele SRI trebuie protejate. Razboiul politicienilor contra SRI, un pericol pentru siguranta nationala

22 Mar 2016 2100

Comunicat MAE - UPDATE 2- Precizări de presă referitoare la exploziile produse în Bruxelles

22 Mar 2016 1669

Comunicat de presa MApN Mesaj de condoleante in urma atacurilor teroriste din Belgia

22 Mar 2016 2120

Comunicat MAE - Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile teroriste din Bruxelles

22 Mar 2016 1487

Comunicat Tăriceanu vrea să facă din Parlament organ de cercetare penală. Putem lansa rubrica ”Tăriceanu spune lucruri trăsnite”

22 Mar 2016 1527

Comunicat de presa - Televizorul, regele stirilor si in 2015. Care este explicatia psihologului?

22 Mar 2016 2153