30 de tineri din 5 țări vor curăța plaja din 2 Mai

Vineri, 11 septembrie, 30 de tineri din Ucraina, Georgia, Bulgaria, Croația și România vor organiza o activitate de ecologizare a plajei din 2 Mai. Scopul activității este de a arăta cât de ușor este să fii voluntar, să produci o schimbare în comunitate și să trăiești într-un mediu curat. Întreaga comunitatea din 2 Mai este invitată să se alăture inițiativei, începând cu ora 17:00.
    Cei 30 de tineri se află în 2 Mai pentru o perioadă de 10 zile (4-13 septembrie), în cadrul proiectului “Path to Volunteering”, implementat de Asociația ASK Yourself, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. Scopul proiectului este de a încuraja tinerii să practice activități de voluntariat, să se implice în comunitatea în care trăiesc, să învețe să comunice eficient în echipe și să înțeleagă că tinerii sunt factorii schimbării. Pentru a învăța ce însemnă voluntariatul și care sunt beneficiile aduse de acțiunile de voluntariat, ei au participat la multiple activități în 2 Mai. Ziua de ieri, a fost dedicată activităților de lucru cu copiii - învățare prin joacă, pe plajă. Participanții au pregătit metode de învățare non-formală prin care au arătat unui grup de peste 40 de copii, cât de ușor este să înveți limba engleză, să lucrezi în echipă și să faci mișcare. Astăzi, participanții vor învăța ce este un stil de viață sănătos și cum putem opri consumul de alcool și țigări în rândul tinerilor. Ziua de joi este dedicată producerii schimbării, iar una dintre activități va consta în plantarea de flori în curtea școlii din 2 Mai. Printre activități nu va lipsi un flash mob de promovare a sportului: yoga și fitness pe plajă.    
    Asociația ASK Yourself este o organizație non-guvernamentală, înființată la începutul anului 2015 ce are ca principal scop organizarea de proiecte și activități care vizează dezvoltare personală și profesională a tinerilor și adulților, încurajarea voluntariatului și a diversității culturale, prin utilizarea metodelor aparținând educației non-formale. Mai mule detalii despre asociație puteți găsi pe site-ul askyourself.ro.
    Erasmus + este noul program al Uniunii Europene in domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Cu un buget total de 14,7 miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani (2014 - 2020), Erasmus+ își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor și angajabilității prin oferirea unor oportunități de educație, formare și activități de tineret sau sport. Puteți citi ai multe informații despre program pe site-ul erasmusplus.ro.
   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Societatea Osiris Securitel SA închide un punct de lucru din județul Constanța

01 May 2024 309

Schimbări în cadrul Dana Africana SRL, firma unei femei din Tulcea

25 Apr 2024 484

Raportul informării și consultării publicului Pro și contra edificării unei clinici medicale în municipiul Constanța, investiția Cardiozone Med! (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 891

Termoficare Constanța anunță programul în care va distribui factura fiscală asociațiilor de proprietari

17 Apr 2024 495

Tribunalul Constanța amână dosarul în care Primăria Lumina cere insolvența Alboram SRL! Legături cu Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean

12 Apr 2024 2081

Firme Constanța Două puncte de lucru cu destinaţia showroom, deschise de Pontoane.Ro SRL în localitatea Neptun

03 Apr 2024 505

Firme Constanța Paris Stil Fan SRL își schimbă sediul social

30 Mar 2024 511

Decizia asociaților, publicată în Monitorul Oficial Aliment Murfatlar SRL scoate la licitație un teren, situat în zona Inel I din Costanţa

27 Mar 2024 586

Afaceri Constanța Modificări în cadrul societății Gheață la Mal SRL! Unul dintre asociați s-a retras din firmă

26 Mar 2024 578

Ședință CJ Constanța Se votează cotizațiile și contribuțiile UAT Județul Constanța la mai multe asociații, pe anul 2024 (DOCUMENT)

24 Mar 2024 748

Ce decizii au luat asociații firmei ED COM’96 SRL Constanța

05 Mar 2024 427

Firme Constanța Ferma Tatlageac SRL are sediu nou

03 Mar 2024 614

Condamnări după furtul mai multor scule dintr-o anexă a hotelului Iaki, aparținând „Regelui“ Gheorghe Hagi

01 Mar 2024 912

Asociațiile de tineret solicită Guvernului echitate pentru tinerii români în exercitarea dreptului de vot

23 Feb 2024 610

Firme Constanța Paul Tiryaki a preluat o societate imobiliară. Ce capital are aceasta

21 Feb 2024 832