Romtextil a ales EximBank pentru dezvoltarea activității

Bucureşti, 19 martie 2013 – EximBank a acordat companiei Romtextil, unul dintre cei mai importanți producători locali de fire, fibre și polistiren, un mix de produse în valoare de de 1,8 milioane de euro care va susține dezvoltarea activității companiei în acest an.

”Partenerul nostru face parte din acea categorie de companii cu viziune de creștere a afacerilor pe termen lung, la baza căreia stau investițiile constante făcute atât înainte de declanșarea crizei financiare, cât și în plină recesiune economică. Romtextil a reușit în ultimii ani să creeze noi locuri de muncă, să majoreze volumul exporturilor și urmăreşte dezvoltarea continuă a activităţii de export. Faptul că a ales EximBank ca partener pentru îndeplinirea acestui obiectiv este un indicator clar al flexibilității ofertei noastre și a adresabilității ei extinse pentru agenții economici care vor să consolideze modele de afaceri sustenabile”, a declarat Traian Halalai, președintele EximBank.

Romtextil Constanța produce şi distribuie saci din polipropilenă, polietilenă şi saci tip big-bags (cu o utilizare din ce în ce mai mare pe plan mondial, fiind folosiți pentru ambalarea mărfurilor în vrac), iar, prin noua secţie de producţie pusă în funcţiune la începutul anului 2009, a devenit unul dintre cei mai importanți prelucrători de granule de polipropilenă din România.

”Finanțarea contractată de la EximBank ne va permite să achiziționăm materii prime și materiale aferente producţiei astfel încât să utilizăm intensiv şi la capacitate maximă utilajele. Am organizat deja lucrul în trei schimburi și urmează să mai angajăm personal. Noi nu am crezut în criză și ne-am concentrat pe creşterea capacităţii de producţie. Am făcut investiții în 2008 şi 2009 cu implicaţie directă în dinamica cifrei de afaceri a anilor 2011 şi 2012. Sperăm că anul acesta vom reuși să creștem volumul exporturilor undeva aproape de 30% din cifra de afaceri”, a declarat Omer Susli, unul dintre acționarii companiei și președinte al Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România.

EximBank pune la dispoziția agenților economici un portofoliu de produse axat pe trei direcţii de acţiune - finanţare, garantare şi asigurare, care permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei.

Pachetul de finanţare al băncii cuprinde atât credite standard pentru activitatea curentă sau pentru investiţii, cât şi produse specifice cu caracter de ajutor de stat: credite cu dobândă subvenţionată şi compensarea parţială a dobânzii. 

Garanţiile de stat oferite de EximBank vin în sprijinul companiilor care au nevoie de credite, dar nu dispun de suficiente garanţii colaterale și preiau o parte semnificativă a riscului de credit.

În ceea ce priveşte asigurările, EximBank acoperă riscurile comerciale şi politice ce pot apărea în derularea tranzacţiilor comerciale internaţionale sau în implementarea proiectelor de investiţii ale companiilor româneşti în străinătate.

Banca deține o rețea de 12 unități în București, Bacău, Brașov, Constanța, Cluj, Craiova, Timișoara, Buzău, Oradea, Deva, Iași și Sibiu, iar operatorii economici pot obține informații suplimentare prin intermediul site-ului www.eximbank.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 938

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 685

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 989

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 519

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1694

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2138

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9498

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 568

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6739

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 535

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 543

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3792

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 622

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1062

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2697