Relatia Comvex – Arcelor Mittal trebuie sa fie un parteneriat intre egali

Comunicat de presă
Relaţia Comvex – Arcelor Mittal trebuie să fie un parteneriat între egali

Comvex S.A. consideră că relaţia comercială cu Arcelor Mittal are şanse să depăşească faza de conflict economic acut din acest an. Manifestăm în acest sens un optimism prudent.
În acelaşi timp, Comvex S.A. crede că relaţiile comerciale cu toţi partenerii săi de afaceri (inclusiv cu Grupul Arcelor Mittal) trebuie să pornească de la un principiu clar: egalitatea între părţi. Credem că abaterile de la acest principiu nu sunt justificate, indiferent de mărimea entităţii economice, de aria intereselor ei sau de conjunctura economică.
Înţelegem că preţurile sunt un element important în relaţiile noastre comerciale şi tocmai de aceea explicăm constant partenerilor de afaceri factorii şi circumstanţele care le determină evoluţia.
În ceea ce priveşte competitivitatea, aceasta înseamnă bani şi invităm pe oricine să calculeze şi să observe că ruta folosind Constanţa şi Canalul Dunăre-Marea Neagră este mai ieftină decât orice alternativa prin orice alt port. Această rută oferă Combinatului de la Galaţi avantaje financiare importante în ceea ce priveşte costul oţelului produs, permitând economii care pot fi folosite în  rezolvarea unor problemele sociale, pentru măriri salariale sau pentru evitarea şomajului tehnic.  
Preţurile practicate de Comvex S.A. în relaţiile cu clienţii au evoluat în corelaţie cu performanţa activităţilor şi costurile de producţie. În legătură cu performanţa activităţii, Comvex S.A. a reuşit să-şi îmbunătăţească permanent randamentele de operare a materiei prime, să reducă la minim pierderile de operare, asigurând siguranţă sporită în încărcarea şi descărcarea materiilor prime. În mod firesc, acestor performanţe trebuie să le corespundă un preţ corect. În acelaşi timp, costurile activităţii Comvex S.A. au urmat şi ele procesul de convergenţă cu cele din Uniunea Europeană. Creşterea salariilor şi a exigenţelor de mediu s-au regăsit în mod logic în preţurile practicate în relaţiile cu clienţii noştri. În acest context, atragem atenţia partenerilor de la Grupul Arcelor Mittal că preţurile noastre nu s-au mărit de patru ori în ultimii ani, ci doar s-au modificat în patru rânduri, ceea ce e cu totul absolut altceva şi ţine de factorii prezentaţi anterior; acelaşi fenomen s-a petrecut şi în Rotterdam, pe parcursul aceleaşi perioade de timp.
Comvex S.A. doreşte contracte pe termen lung cu partenerii săi de afaceri, dar crede că asemenea contracte sunt efecte ale unui grad ridicat de încredere între parteneri. Suntem gata să participăm la procesul de construire a unei solide încrederi reciproce cu Grupul Arcelor Mittal.

Viorel Panait
Preşedinte Director General
Comvex S.A. Constanţa

22.10.2009


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 356

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 291

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1608

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1852

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 652

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 994

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 650

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 677

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1082

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 919

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 780

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 818

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 944

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1735

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 926