Comunicat de presă privind apărarea independenţei şi imparţialităţii procurorilor şi a sistemului judiciar în ansamblul său în raport de afirmaţiile domnului Traian Băsescu, fost Preşedinte al României

În şedinţa din data de 7 aprilie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că afirmaţiile postate în data de 07.03.2015 de către domnul Traian Băsescu, fost Preşedinte al României, pe contul său de Facebook, referitoare la măsurile  procesuale dispuse de procurori în dosarul denumit "Nana", preluate de mass media, sunt de natură să aducă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor şi a sistemului judiciar în ansamblul său.

Inspecţia Judiciară a fost sesizată în vederea efectuării verificărilor privind declaraţiile menţionate de către preşedintele Consiliului în data de 09.03.2015.

Plenul Consiliului a apreciat că afirmaţiile lansate în spaţiul public de fostul preşedinte al României - care se bucură în continuare de o anumită credibilitate în societate - prin care se acreditează ideea unei implicări a politicului în justiţie şi a nerespectării dispoziţiilor legale în luarea măsurilor asiguratorii, încalcă principiile independenţei şi imparţialităţii procurorilor şi a sistemului judiciar în ansamblul său.
Reamintim că, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 30 din Legea nr.317/2004, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei şi are obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 526

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2788

Avocatul Cuculis – „Ar mai exista o singură variantă prin care judecătoarea să nu participe în cazul în 2 Mai“ (VIDEO)

25 Apr 2024 706

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 921

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată unde își cere transferul

24 Apr 2024 20979

Justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, schimb de robe!

24 Apr 2024 531

Judecătorul Vlad Decebal Constantin, de la Curtea Supremă, se pensionează!

21 Apr 2024 422

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 412

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1585

Decizia prin care Mihai Stanciu a fost delegat șeful DNA Constanța a fost contestată la Curtea Supremă! (DOCUMENT)

15 Apr 2024 978

Oficial! Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin pleacă de la DNA Constanța

12 Apr 2024 5589

Magistratul Ruxandra Vasile nu va veni la Judecătoria Medgidia, a decis CSM

12 Apr 2024 490

Știri justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, programat pentru interviul de procuror

11 Apr 2024 539

Știri justiție Constanța La Tribunalul Constanța sunt 17 posturi disponibile pentru transferul judecătorilor! Câte sunt la Curtea de Apel

10 Apr 2024 499

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1433