Comunicat DIICOT

        Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Gheorghe Florin, 33 de ani,  pentru  săvârşirea infracţiunii de  trafic de droguri de mare risc -  heroină,  prev. de art. 2  alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000.
         Din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a deţinut o cantitate importantă de heroină, drog de mare risc, drogurile fiind destinate comercializării către consumatorii din municipiul Bucureşti.
         La data de 11 iulie 2013, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului, procurorii D.I.I.C.O.T. au descoperit şi ridicat cantitatea de 1.6 kilograme heroină.
         Procurorii D.I.I.C.O.T. vor solicita Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a inculpatului  pentru o perioadă de 29 de zile.
         Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul  S.C.C.O. Ilfov, suportul informativ fiind asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.
          Facem precizarea că faptele inculpatului sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 267

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 968

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 690

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 995

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 523

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1701

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2142

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9535

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 569

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6748

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 535

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 546

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3793

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 626

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1063