Comunicat DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, împreună cu lucrătorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi ai Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi Mehedinţi, efectuează un număr de 25 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals, uz de fals şi spălare de bani, fapte prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005, art. 290, art. 291 C. pen. şi art. 29 din Legea nr. 656/2002.          În urma cercetărilor efectuate, prin rezoluţia din 23.09.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 20 învinuiţi şi 7 societăţi comerciale.
          În cauză există suspiciunea rezonabilă că învinuiţii au înregistrat în fals în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale, documente care atestă efectuarea unor acte comerciale fictive.
         În baza acestor documente false introduse în contabilitate se prejudiciază bugetul de stat prin două modalităţi. Pe de o parte, acestea sunt folosite la restituirea ilegală de TVA, în cele mai multe situaţii nu prin primirea efectivă a unor sume de bani, ci prin compensarea TVA-ului de plătit cu cel de restituit. Pe de altă parte, documentele sunt folosite pentru diminuarea profitului impozabil, atestând cheltuieli fictive.
         Activitatea infracţională de care sunt suspectaţi învinuiţii presupune derularea prin mai multe societăţi a unor activităţi comerciale (plăţi) fictive, sumele de bani rezultate fiind însuşite în interes personal. In acest circuit comercial există o ultima firmă, în sarcina căreia rămâne datoria fiscală şi care este deschisă fictiv pe numele unor persoane care nu pot fi găsite de autorităţi ale statului cu atribuţii în domeniu fiscal, fie pe numele unor persoane fără adăpost, sau pe numele unor persoane care locuiesc în fapt, în străinătate.
          Suportul informativ a fost asigurat de S.R.I. Caraş-Severin şi S.R.I. Mehedinţi.
          Prejudiciul estimativ adus bugetului statului se ridică la suma de aproximativ 7 milioane lei.
          Menţionăm că învinuiţii din prezenta cauză beneficiază de garanţia legală şi constituţională a prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 948

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 689

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 992

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 521

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1697

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2140

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9529

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 568

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6744

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 535

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 545

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3792

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 625

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1062

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2697