DNA - Serviciul teritorial Timişoara efectuează cercetări penale faţă de învinuiţii ZEICU SEBASTIAN şi DOBAN REMUS ALIN, ambii comisari din cadrul Gărzii Financiare Caraş Severin

30 mai 2013
Nr. 485/VIII/3
COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara efectuează cercetări penale faţă de învinuiţii ZEICU SEBASTIAN şi DOBAN REMUS ALIN, ambii comisari din cadrul Gărzii Financiare Caraş Severin, în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni: luare de mită, în formă continuată şi fals intelectual în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită.

Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În perioada 2011 – 2012 şi în data de 29 mai 2013, inculpaţii Zeicu Sebastian şi Doban Remus Alin, în calitate de comisari în cadrul Gărzii Financiare Caraş Severin, cu ocazia efectuării unor controale de specialitate, au pretins, acceptat şi primit de la o persoană denunţătoare, reprezentant al unei societăţi comerciale, suma totală de 2.600 lei. Banii au fost primiţi de cei doi inculpaţi cu titlu de mită pentru a aplica societăţii comerciale reprezentate de persoana denunţătoare sancţiuni contravenţionale mai blânde, raportat la neregulile constatate şi pentru a oferi protecţie faţă de alte posibile controale efectuate de comisari din cadrul Gărzii Financiare Caraş Severin.
De asemenea, pentru a crea aparenţa că şi-au îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, inculpaţii Zeicu Sebastian şi Doban Remus Alin au redactat în fals înscrisuri în care au consemnat aspecte nereale, în condiţiile în care controalele erau formale.
La data de 29 mai 2013, Zeicu Sebastian şi Doban Remus Alin, în scopul descris mai sus, au primit de la persoana denunţătoare suma de 1.000 lei, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.

Celor două persoane li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 29 mai 2013, procurorii au dispus reţinerea acestora pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista Cabinetelor de Vaccinare Internațională din Constanța și Tulcea. Ce obligații ai dacă pleci într-o vacanță exotică?

06 May 2024 478

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 435

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1002

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 711

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 1004

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 531

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1719

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2149

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9612

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 580

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6772

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 551

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 553

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3796

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 627