Ceremonii Umaniste, de acum și în România

Începând din acest an, românii vor putea beneficia de un serviciu care are din ce în ce mai mult succes la nivel internațional: ceremoniile umaniste. Fie că e vorba de venirea pe lume a unui copil, o căsătorie sau înnoirea jurămintelor unor soți, ceremoniile umaniste sunt o metodă inedită de a marca momentele importante din viață într-o manieră foarte personală.
 
Acest serviciu a fost creat pentru că există cerere pentru el. Oamenii sunt interesați să marcheze momentele importante din viața lor într-o manieră personală, emoțională. Iar noi tocmai asta le oferim - nu îi punem să urmeze o tradiție impersonală, ci îi invităm să participe activ, să fie eroii propriei ceremonii așa cum sunt eroii propriei povești de iubire. Oficianții de ceremonii s-au pregătit intensiv în ultimele luni, beneficiind inclusiv de consiliere din partea unor oficianți din Scoția, care au zeci de ani de experiență în domeniu.” - Monica Belițoiu, Coordonator PR pentru Ceremonii Umaniste.
 
Fiecare ceremonie umanistă este special creată pentru persoanele implicate și este bazată pe valori umane comune, dar fără elemente religioase. Ceremoniile cuprind o gamă diversă de servicii flexibile care pot fi personalizate și adaptate după tema stabilită împreună cu cei care solicită un astfel de serviciu.
 
Caracterul ceremoniilor este unul strict simbolic, fără implicații legale. Ceremoniile sunt susținute de oficianți calificați, care pot îndeplini acest rol doar după ce urmează un program intensiv de pregătire. Ceremoniile umaniste sunt un serviciu oferit de Asociația Secular-Umanistă din România.
 
Vă invităm să aflați mai multe informații despre ceremoniile umaniste vizitând standul oficianților în cadrul târgului ExpoMariage de la Hotel Marriott în perioada 17-19 ianuarie.

Monica Belițoiu
Coordonator PR

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

03 May 2024 2623

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 434

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 709

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 601

ZIUA LIVE Politica faptelor vs. Constanța proiectelor!

09 Apr 2024 657

#citeșteDobrogea Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

19 Mar 2024 2586

Armonia Hospital Constanța Cursul Lamaze, esențial pentru viitoarele mămici

11 Mar 2024 629

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3843

Ce oferă experiența la cazinouri online?

28 Feb 2024 476

Descoperă Noul Mitsubishi ASX la Exclusiv Auto Constanța. Discount Minim Garantat de 2.380 € și Ecotichet de 1.000 €

25 Jan 2024 671

Farul Constanța l-a transferat și pe Cristian Ganea (VIDEO)

15 Jan 2024 1147

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2170

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1380

Vina de a fi fericit Din ce motive poate apărea

22 Oct 2023 757

Costinești Imagini unice de la epava navei „Evangelia“! Un vicecampion mondial, Cristian Tranulea, în „expediție“ (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 3701