Duelul Viorilor ajunge la Craiova

(26 septembrie 2013)
 
Turneul Duelul Viorilor a străbătut deja trei oraşe, iar pe 27 septembrie, spectatorii din Craiova, oraşul natal al violonistului Liviu Prunaru, se vor bucura de o competiţie a sunetului şi armoniei a două viori de colecţie - Stradivarius şi Guarneri, şi de doi artişti de talie internaţională care le mânuiesc cu măiestrie: Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, arbitraţi de pianistul Horia Mihail. Cea de-a treia ediţie a turneului naţional Duelul Viorilor se desfăşoară din 23 septembrie până 4 octombrie, în 8 oraşe din România.
Liviu Prunaru declara după recitalul din septembrie 2012: „A fost special în fiecare oraş, dar cu atât mai mult la Craiova, acasă la mine, unde în sală erau multe feţe cunoscute. Am simţit că interpretez pentru familie, pentru prieteni. Este întotdeauna o mare bucurie să cânt în ţara mea”.
Mii şi mii de spectatori au venit să asiste la ediţiile precedente ale turneului Duelul Viorilor: Stradivarius versus Guarneri şi au constatat că, atunci când arcuşurile s-au încrucişat, rezultatul a fost unul atât de frumos şi melodios, sunetul atât de pur şi cristalin, măiestria celor doi violonişti atât de mare, încât practic iubitorii muzicii de calitate au fost câştigătorii. Publicul a umplut până la refuz sălile, peste tot a primit artiştii ca pe adevărate vedete, şi tot el şi-a dorit şi o a treia rundă. Anul acesta, turneul a fost sold-out încă înainte de a începe, iar cei care au cumpărat bilete nu vor avea nimic de regretat, dovadă fiind entuziasmul spectatorilor de la concertele deja susţinute.
Despre arme şi combatanţi se ştiu deja destule, dar cea de-a treia bătălie din sălile de concert va fi consemnată astfel:
Armele şi combatanţii:
• Vioara Stradivarius Pachoud construită de celebrul lutier italian în 1694, instrument pus la dispoziţia lui Liviu Prunaru de vestita orchestră Royal Concertgebouw – Amsterdam. Liviu Prunaru, artist de talie internaţională, i-a avut profesori pe Alberto Lysy (alături de care a cântat pentru Papa Ioan Paul al II-lea Dublul concert de Bach) şi pe violonistul Yehudi Menuhin (fost elev al lui George Enescu). Este concert-maestrul celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam, cotată drept una dintre cele mai bune din lume. Cariera sa solistică internaţională, în plină ascensiune şi marcată de un mare număr de premii internaţionale, cuprinde colaborări cu importante orchestre ale lumii.
• Vioara Guarneri del Gesu Catedrala, datată 1731, instrument pe care a cântat nimeni altul decât George Enescu şi care este pusă la dispoziţia violonistului Gabriel Croitoru de Muzeul Naţional ”George Enescu”, în patrimoniul căruia se află. Gabriel Croitoru, prof. univ. dr. la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti şi membru al Cvartetului de Stat Transilvan, Cluj-Napoca, a cântat ca solist alături de importante orchestre europene, distincţii de prestigiu obţinute fiind dovadă a talentului violonistului român.
Arbitrul:
Pianistul Horia Mihail, un muzician al cărui rafinament transpare din fiecare apariţie în concert sau recital, este unul din cei mai apreciaţi pianişti români ai generaţiei sale. În calitatea sa de solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, totodată solist al Filarmonicii din Braşov, Horia Mihail susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti sau în turnee în ţară sau străinătate, dar colaborează şi cu alte orchestre de profil din ţară.
Provocarea este de fapt repertoriul dens, atractiv, spectaculos şi dificil:
Gabriel Croitoru – vioară şi Horia Mihail-pian: Piotr Ilici Ceaikovski – Meditaţie pentru vioară şi pian op. 42 nr. 1; Pablo de Sarasate – Dans spaniol nr.8 op.26; Saint-Saens şi Ysaye - Studiu în formă de vals; Ciocârlia - prelucrare folclor de Grigoraş Dinicu.
Liviu Prunaru – vioară şi Horia Mihail: Nicolo Paganini - Cantabile şi Vals op.19 pentru vioară şi pian; Manuel de Falla şi Kreisler - Dans spaniol (La vida breve); Richard Wagner - File de album (Albumblatt): Romanze pentru vioară şi pian; Henry Wieniawski - Souvenir de Moscou pentru vioară şi pian.
Gabriel Croitoru – vioară şi Liviu Prunaru – vioară: Charles de Beriot - Grand Duo Concertant no.3 pentru doua viori.
Liviu Prunaru – vioară, Gabriel Croitoru – vioară şi Horia Mihail – pian: Christian Sinding - Serenada no. 2 op 92 pentru două viori şi pian.

După confruntările de la Braşov, Târgu Mureş şi Turda „luptele” continuă la:
27 septembrie: Craiova, Sala Filarmonicii, ora 19:00.
28 septembrie: Piteşti, Casa de Cultură, ora 19:00.

30 septembrie: Iaşi, Opera Naţională Română, ora 19:00.
1 octombrie: Bacău, Ateneu, ora 19:00.
4 octombrie: Bucureşti, Sala Radio, ora 19:00.
Biletele se pot achiziţiona de la casele de bilete ale sălilor în care se vor desfăşura recitalurile, iar în Bucureşti şi prin www.bilete.ro. Informaţii suplimentare pe www.duelulviorilor.ro.
Organizatori: Radio România Cultural şi Accendo.
Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Partener principal: Muzeul Naţional George Enescu.
Coproducători: Radio România Regional şi TVR 2.
Sponsori: Sense, JTI, Veka, Kronospan, Zamfirescu Racoţi & Partners – Attorneys at law.
Transportat de: Dacia
Parteneri: Orchestrele şi Corurile Radio, Societatea de Muzică Veche, Grand Hotel Traian, Hotel Pantex, Hotel Continental - Târgu Mureş, Chez Marie, Athénée Palace Hilton.
Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Filarmonica de stat din Braşov, Filarmonica de stat din Târgu Mureş, Asociaţia Rei Culturae Fautores Turda, Teatrul Municipal Turda, Primăria Turda, Filarmonica Oltenia Craiova, Filarmonica de stat din Piteşti, Opera Naţională Română din Iaşi, Filarmonica din Bacău.
Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Spectacular, Şapte Seri, Observator Cultural, Cocor, Cocor Media Channel, agentiadecarte.ro, Sales Express, Business Review, Tango, Ziare.com, România liberă, Academia Caţavencu, Ziarul Metropolis.
 
Serviciul Comunicare
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 5443

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 508

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 510

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3756

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 603

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1021

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2649

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3642

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 436

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1116

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 978

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 663

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 5240

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1190

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 858