Buletin de presă IPJ Constanţa - 17.04.2012

85085 din 17 aprilie 2012

BULETIN DE PRESĂ

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 3 acţiuni, fiind aplicate 8 sancţiuni în valoare totală de 1.400 lei.

 Infracţiuni judiciare 
     
          Urmare a activităţilor de investigare desfăşurate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, pentru administrarea probatoriului într-o cauză de tâlhărie comisă de trei minori la 15 aprilie a.c., în cursul zilei precedente, doi dintre suspecţi, au fost prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa în vederea sesizării instanţei de judecată cu luarea măsurii arestării preventive.
          Magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis în parte solicitarea şi au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 10 zile, faţă de suspectul A. A., în vârstă de 17 ani, iar faţă de M. N., de 17 de ani, instanţa a dispus luarea măsurii de obligare de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.   
         Cel de-al treilea suspect, în vârstă de 13 ani, este cercetat în stare de libertate, având în vedere vârsta, care potrivit dispoziţiilor legale în materie nu atrage răspunderea penală.  
         Minorul arestat în această cauză a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa.
         Precizăm că la data de 15 aprilie a.c., ora 16.30, lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, unei femei în vârstă de 65 de ani, din Constanţa, i-a fost smulsă poşeta, în timp ce se deplasa pe strada Ştefan cel Mare în apropierea intersecţiei cu strada Avram Iancu.

            Tot în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa a ajuns şi G. Damo Ludovic, de 58 de ani, din Calafat, care a fost reţinut de poliţiştii Secţiei 3 pentru infracţiunea de furt.
           Suspectul a fost prins în flagrant de poliţişti în cursul serii precedente după ce au fost sesizaţi la ora 21.06, cu privire la faptul că o persoană a forţat portbagajul unui autoturism, parcat pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Constanţa, iar din interior a sustras bunuri în valoare de 500 lei.
     Cel în cauză va fi prezentat în cursul acestei zile instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii Secţiei 3 cercetează în stare de libertate pe S. Aurel, de 58 de ani, din Constanţa, suspectat că la data de 16 aprilie a.c., ora 16.00, a sustras produse în valoare de 27 lei dintr-un magazin situat pe strada Jupiter din municipiul Constanţa.
Prejudiciul a fost recuperat.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului şi luarea măsurilor legale ce se impun.

          Poliţiştii din Cernavodă cercetează în stare de libertate pe M. Daniel Valerian, de 20 de ani din localitate, suspectat că a sustras din garsoniera unei rude, o combină frigorifică şi un sistem audio în valoare de 2500 lei, pe care ulterior le-a vândut.
           Prejudiciul a fost recuperat.
          Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în modalitatea prevăzută de dispoziţiile art. 210 C. pen.

          Poliţiştii Secţiei 6 Rurală Cernavodă cercetează în stare de libertate pe R. Elena, din Băneasa, suspectată că a sustras, din locuinţa unei cunoştinţe ce a găzduit-o în noaptea de 15/16.04.2012, un telefon mobil şi suma de 100 lei, creând un prejudiciu în valoare de 400 lei.
          Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în modalitatea prevăzută de dispoziţiile art. 210 C. pen.


    ACTIVITATEA RUTIERĂ

           În ultimele 24 de ore poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire, cercetare şi soluţionare a evenimentelor sesizate, fiind aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2270 lei.

 Infracţiuni rutiere

Poliţiştii Secţiei 1 Rurală cercetează în stare de libertate pe B. Ionuţ, de 31 de ani, din Constanţa, întrucât a condus un autoturism pe drumurile publice fiind înregistrat la testarea cu aparatul etilotest cu o îmbibaţie alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1926

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1426

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 956

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1726

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 918

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 965

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 979

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2595

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1056

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3780

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 906

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1754

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 780

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2395

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2756