Buletin informativ IPJ

La data de 04 decembrie a.c., poliţiştii din Lipniţa au depistat un tânăr de 23 de ani, din sat Coslugea, comuna Lipniţa care sustrăgea energie electrică, folosind-o pentru uz personal, în gospodaria proprie.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că acesta se racordase ilegal la reţeua electrică de joasă tensiune a localităţii, încă din luna decembrie 2012.
La faţa locului au fost solicitaţi reprezentanţii companiei de electricitate în vederea debranşării, aceştia urmând a stabili şi prejudiciul cauzat.
Cercetarile sunt continuate de catre lucratorii Postului de Poliţie Lipniţa cu suspectul în stare de libertate.
 
La data de 04 decembrie a.c., poliţiştii din Tuzla, au fost sesizaţi de către un localnic, despre faptul că, în noaptea de 03/04.12.2013, persoane necunoscute i-au sustras din curtea locuinţei, mai multe deşeuri feroase.
  Cercetările au fost demarate cu operativitate, în scurt timp oamenii legii identificând doi tineri de 15 respectiv 20 de ani, din aceeaşi localitate suspecţi de comiterea furtului, recuperând totodată şi bunurile reclamate ca sustrase.
Celor doi le-a fost întocmit dosar penal, fiind cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii IFCO SA în AGOA și AGEA. Iată ce vor discuta

16 Apr 2024 589

Noi decizii luate de firma deținută de Mohammad Murad, candidat la CJ Constanța

01 Apr 2024 843

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați pe 29 aprilie în AGEA și AGOA. Mai multe puncte, inlcuse pe ordinea de zi

01 Apr 2024 822

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 655

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 666

Firme Constanța Rapid Credit I.F.N. SA prelungește linia de credit. Ce decizii au mai adoptat la ultima ședință AGEA?

07 Mar 2024 527

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 725

Firme Constanța Ordinea de zi a AGEA THR Marea Neagră SA, completată. Ce puncte au fost adăugate?

05 Feb 2024 805

Convocator Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Societății Muntenia Estival 2002 SA

30 Jan 2024 564

Firme Constanța Structură nouă a acţionariatului Brise Grains SA, rezultată în urma distribuirii acţiunilor

23 Jan 2024 740

Firme Constanța Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA actualizează contractul de împrumut pentru centrala în cogenerare de la Petromidia

02 Jan 2024 981

Acționarii Oil Terminal, convocați în AGOA și AGEA. Despre ce se va discuta

29 Dec 2023 1144

Metalica Medgidia SA convoacă AGOA și AGEA. Ce se află pe ordinea de zi

22 Dec 2023 754

Firme Constanța Camelia Pleșca a fost aleasă în funcția de administrator al Campio ICM SA

14 Dec 2023 687

Decizii importante luate de AGEA societății Xanadu Turism Constanța. Cine a fost cooptat în cadrul firmei

07 Dec 2023 835