Cercetat pentru omor deosebit de grav

 Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a decedat C. Catinca, de 77 de ani, din localitatea Corbu, judeţul Constanţa, iar cadavrul acesteia, care prezenta mai multe leziuni de violenţă, a fost depus la morga spitalului.
            La data de 24.04.2013, în jurul orei 16.30, poliţiştii din Corbu au fost sesizaţi de către o vecină a victimei, cu privire la faptul că s-a deplasat la locuinţa acesteia şi nu îi răspunde.        
          Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat în locuinţă victima care prezenta mai multe leziuni în zona capului, dar şi pe fiul acesteia, C Ion., în vârstă de 44 de ani.        
Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa unde a rămas internată, iar bărbatul, cunoscut cu afecţiuni psihice transportat şi internat la Secţia Neuropsihiatrie Palazu Mare, unde se află şi în prezent.
 Starea de sănătate a victimei s-a agravat progresiv, iar în seara zilei de 30.04.2013 aceasta a decedat.
În cursul acestei zile, a fost efectuată necropsia, concluziile preliminare ale medicilor indicând faptul că moartea victimei a fost una violentă, cercetările fiind continuate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 475

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 483

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3736

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 596

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 996

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2622

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3610

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 426

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1101

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 969

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 656

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4556

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1178

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 843

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 795