Educatia merita macar un 6 - Proteste in Timisoara

Consiliul Județean al Elevilor Constanța împreună cu Consiliul Naţional al Elevilor susţine iniţiativa ANOSR, din data de miercuri, 7 august, la Timişoara, prin care studenţii vor trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte subfinanţarea sistemului educaţional, care are un impact negativ asupra învăţământului preuniversitar.
 
În prezent, sistemul educațional preuniversitar necesită o creștere a finanțării pentru a fi posibilă revizuirea programei școlare, dotarea tehnică a unităților de învățământ, integrarea și formarea tinerilor pentru piața muncii, dar și asigurarea unor condiții și sevicii sociale favorabile, precum burse și alocații școlare și programe de consiliere și orientare în carieră. Printre prioritățile de finanțare și evaluare ale sistemului se află și școlile tehnologice, care nu pregătesc elevii pentru piața muncii și nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învățământului teoretic. Totodată, sistemul este foarte afectat de lipsa pregătirii resursei umane. Datorită renumerației profesorilor, meseria aceasta nu reprezintă cu adevărat o oportunitate în cariera unei persoane, ci din contră, o alternativă a lipsei altor oportunități în piața muncii.
 
Odată cu stabilirea unei viziuni pe termen lung asupra sistemului educațional, Consiliul Național al Elevilor consideră necesară o amplă analiză a acesteia din punct de vedere economic. Trebuie anticipate efectele și consecințele creșterii succesive a finanțării sistemului educațional, în condițiile economice actuale, în raport cu impactul pe care această investiție îl va avea asupra societății. În țările dezvoltate, finanțarea corespunzătoare a educației determină dezvoltarea gradului de pregătire a forței de muncă, creșterea angajabilității pe piața muncii, dezvoltarea competențelor tehnice si vocaționale, care să corespundă cerițelor pieţei economice și angajatorilor, respectiv dezvoltării unor noi tehnologii în diverse domenii. De asemenea, la nivel social, se înregistrează o investiție în cultură, perspective de dezvoltare personală și profesională, dar și o responsabilizare considerabilă a cetățenilor față de comunitate și legile care guvernează societatea.
 
Pentru a trage un semnal de alarmă față de consecințele dezastruoase pe care le are alocarea unui buget prea mic pentru educație, studenții vor afișa mesaje și se vor plimba, alături de o vacă, pe străzile orașului. Ei amintesc, de asemenea, de asumările făcute la nivel internațional de România, de prevederea Legii Educației Naționale prin care se stipulează acordarea unui procent de 6% din PIB pentru educație și de promisiunea făcută de partidele politice în acest sens, prin Pactul Național pentru Educație.
               
Președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța, prezent la Forumul Organizațiilor Studențești, va participa la acest protest.
 
Este foarte important să acționăm împreună pentru viitorul țării. În România, educația a fost mereu subfinanțată. Este inacceptabil ca elevii să vină cu bani de acasă pentru că statul nu își îndeplinește obligațiile constituționale. Din acest motiv, considerăm că educația merită măcar un 6 (% din PIB). Cu un procent de 3% din PIB pentru educație, putem spune că aceasta a rămas corigentă în România.” a declarat președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța, Alexandru Bajdechi.
 
Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa este structura reprezentativă a elevilor din judeţul Constanţa, formată din 153 membri, fiecare îndeplinind rolul de reprezentant al elevilor la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa. Este o structură a Consiliului Naţional al Elevilor, constituit în baza ordinului de ministru nr. 4247/21.06.2010 şi are rol de partener, alături de Inspectoratul Școlar Judeţean Constanţa în cadrul procesului de învăţământ.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista Cabinetelor de Vaccinare Internațională din Constanța și Tulcea. Ce obligații ai dacă pleci într-o vacanță exotică?

06 May 2024 347

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 419

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 988

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 701

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 997

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 525

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1711

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2145

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9580

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 574

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6763

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 549

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 547

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3793

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 626