Proiectul Pilot ”50-50 creșterea eficienței energetice în unitățile de învățământ”, desfășurat la Techirghiol

În perioada octombrie 2015 – aprilie 2016, Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol s-a numărat printre cele 6 școli alese la nivel național pentru implementarea Proiectului Pilot ”50-50 creșterea eficienței energetice în unitățile de învățământ”.

Campania a fost inițiată de Asociația Environ și Institutul Independent pentru Probleme de Mediu din Germania, cu sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania la București, pornind de la rezultatele obținute în cele 5000 de școli din Germania, dar și în alte state europene.

            Scopul proiectului este de a implica elevi și cadre didactice în procesul de creștere a eficienței energetice a unităților de învățământ, prin aplicarea unor măsuri practice și prin adoptarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător.
            Prima vizită a constat în realizarea turului energetic al clădirii și prezentarea aparaturii necesare măsurătorilor. A urmat alegerea eșantionului de elevi (clasa a VII-a B) și informarea acestora cu privire la anumite noțiuni teoretice, modalități de lucru, consemnarea rezultatelor. În perioada februarie – aprilie s-au făcut măsurători de temperatură, intensitate luminoasă, cantitate de CO2, iar în această lună a avut loc întâlnirea de bilanț pentru etapa de informare a proiectului. Cu acest prilej, elevii au realizat referate, afișe, planșe, prin care au prezentat concluziile muncii lor.

            În data de 19 aprilie, directorul liceului, prof. Mihai Coiciu și coordonatorul echipei energetice, prof. Eugenia Banzea vor fi prezenți la festivitatea de încheiere a primei etape a proiectului, care va avea loc la Brașov.
Consilier de imagine, prof. Florescu Anamaria
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța, răspuns pozitiv Casa de Asigurari a Avocaților din România investește în orașul Techirghiol

03 May 2024 488

Știri Constanța Conducător auto, oprit în trafic pe strada Victor Climescu din Mereni! Ce au constatat polițiștii

02 May 2024 550

Licitații Constanța Asfalt Dobrogea SRL, contract de peste 250.000 de euro cu Primăria Techirghiol pentru reparații și întreținerea a două străzi (DOCUMENT)

01 May 2024 361

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 482

Primăria Techirghiol, județul Constanța, investește aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea a 11 străzi din oraș (DOCUMENT)

29 Apr 2024 492

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Niculinei Parosanu, secretar general la Oraș Techirghiol (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 864

Dosar incomplet Pesedistul Adrian Stan, obligat să redepună dosarul de candidatură pentru Consiliul Local Techirghiol!

28 Apr 2024 581

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 870

Licitații Constanța Techirghiol pregătește Zilele Lacului 2024. Primăria lansează licitația pentru servicii de organizare (DOCUMENT)

27 Apr 2024 3281

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 629

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1177

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 561

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 571

Deputatul Marian Crușoveanu Alternativa Techirghiol va redesena peisajul geografic al județului Constanța

24 Apr 2024 735

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 725