Lanţul de Farmacii DONA a lansat programul Bursele de Excelenţă, în urma căruia zeci de studenţi vor fi angajaţi

Studenţi la farmacie din toată ţara vor avea şansa de a face practică în Farmaciile DONA. Cei mai buni vor fi angajaţi ca farmacişti începători.
 
Lanţul de Farmacii DONA a lansat programul Bursele de Excelenţă, adresat studenţilor din anii 4 şi 5 de la facultăţile de Farmacie din 10 centre universitare din ţară: Arad, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Târgu Mureş şi Timişoara. Studenţii vor fi integraţi într-un program de învăţare practică în farmacii, timp de o lună. Dintre aceştia, vor fi selectaţi cei mai buni tineri, care vor primi o ofertă fermă de angajare în lanţul de Farmacii DONA.
 
“Vrem să susţinem tinerii cu potenţial şi pe cei care îşi doresc cu adevărat să devină farmacişti profesionişti. Vom investi în ei şi le vom pune la dispoziţie resurse şi infrastructura pentru a-şi dezvolta o carieră de succes: îndrumare specializată, acces la resurse educaţionale, sprijin pentru finalizarea cu bine a studiilor şi, foarte important, perspective de evoluţie rapidă şi sănătoasă în cadrul companiei”, a declarat Iuliana Morlova, Director Resurse Umane Farmaciile DONA.
 
Înscrierea în program se face în baza unui eseu despre motivaţia de a fi farmacist, la recrutare@farmaciiledona.ro. Studenţii cu cele mai bune aplicaţii vor fi incluşi într-un program educaţional care prevede instruire din partea unor farmacişti cu experienţă pe parcursul unei perioade de o lună de practică. Cei mai buni tineri vor fi angajaţi de Farmaciile Dona după absolvirea Facultăţii de Farmacie. În plus, aceştia vor beneficia de un amplu program de pregătire, plan de dezvoltare a carierei pe termen mediu şi lung, concediu plătit pentru pregătirea şi susţinerea examenului de licenţă şi posibilitatea de a accesa în câţiva ani poziţii de management în cadrul companiei.
 
 
 
Programul Bursele de Excelenţă face parte dintr-un amplu program de consolidare organizaţională, care încurajează un nou spirit bazat pe performanţă si profesionalism, prin care li se oferă tinerilor şansa de afirmare.
 
“Considerăm că programul Bursele de Excelenţă oferit de Farmaciile DONA este unic şi cu adevărat valoros, oferindu-le tinerilor farmacişti nu doar sprijin pentru o formare profesională temeinică, ci şi un loc de muncă sigur într-o companie cu o cultură organizaţională sănătoasă. Lanţul DONA este recunoscut în piaţă drept un etalon în ceea ce priveşte eforturile de profesionalizare continuă a farmaciştilor pentru a fi de ajutor real pacienţilor cu recomandări şi sfaturi avizate”, a explicat Ovidiu Wencz, Director General Farmaciile DONA.
 
Informaţiile sunt disponibile şi online, la http://www.farmaciiledona.ro/campanii/farmaciile-dona-te-invita-sa-te-inscrii-in-programul-bursele-de-excelenta-I65
 

Despre Farmaciile DONA
 
Farmaciile DONA este una din cele mai mari reţele de farmacii, cu capital integral românesc, având o experienţă de peste 20 de ani pe piaţa locală.

 
Compania are peste 1500 de angajaţi, numără peste 220 de farmacii şi deserveşte lunar mai mult de 1 milion de pacienţi din toată ţara.
 
Detalii despre companie şi despre oferta de produse sunt disponibile la www.farmaciiledona.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 464

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 5968

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 513

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 511

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3762

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 606

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1027

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2653

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3649

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 438

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1119

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 980

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 664

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 5342

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1193