Post vacant la Primăria Comunei Dobromir, județul Constanța. Când va avea loc concursul

Primăria Comunei Dobromir, județul Constanța organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice vacante de inspector, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului Stare Civilă.

Concursul se organizează la sediul din Dobromir, str. Băneasa nr. 28, astfel:
- proba scrisă - 25.01.2018, ora 10.00;
- interviul - în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

Dosarele de înscriere se vor depune în termen de 20 de zile de la data prezentului anunț și trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, documentele prevăzute la art. 49 din H.G. nr. 611/2008.

Pot participa la concursul pentru ocuparea postului vacant menționat mai sus persoanele care îndeplinesc condițiile generale prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele condiții specifice:

 - studii superioare de specialitate absolvite cu diplomă de licență;

Bibliografia se afișează la sediul Primăriei Comunei Dobromir.
 
Relaţii suplimentare se pot obţine la Primăria Comunei Dobromir, Județul Constanța, telefon: 0753.123.822, persoană de contact-Iana Stănuța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Grupul de Sprijin al Forțelor Navale „Ovidius” angajează soldați gradați profesioniști!

10 May 2024 284

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 1173

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 833

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1135

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 758

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 789

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 543

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 612

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 710

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 1071

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 927

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 580

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 805

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 549

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 753