MAI a premiat romanul poliţist al anului

În cadrul unei ceremonii ocazionate de deschiderea celei de a XVII-a ediţii a Salonului de carte juridică, poliţistă şi civică a MAI, secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper a decernat premiile şi trofeul Editurii Ministerului Afacerilor Interne celor mai valoroase cărţi publicate în cadrul editurii pe parcursul anului 2012.
 
Cu această ocazie, secretarul de stat a acordat doamnei Cristina Clinci  din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, diploma pentru cel mai bun roman poliţist scris de un angajat al MAI.  
Romanul „Omul de legătură“ semnat de poliţista prahoveană  a fost desemnat câştigatorul  primei ediţii a Concursului de romane poliţiste organizat de Editura MAI, concurs lansat la începutul acestui an cu ocazia Galei Filmului Poliţist Românesc.
 
Intriga lucrării are la bază furtul unor obiecte de patrimoniu şi uciderea unui arheolog, acestea creând însă cadrul narativ ce permite prezentarea eforturilor personajului principal - o femeie poliţist, de a descoperi autorul crimei şi de a-l aduce în faţa justiţiei.
 
Referindu-se la demersurile remarcabile ale angajaţilor M.A.I. de a cultiva acest gen publicistic, secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper i-a felicitat şi le-a mulţumit celor care au împărtăşit, prin intermediul cărţii, experienţa acumulată în ani de muncă, menţionând că astfel de eforturi creatoare trebuie încurajate.
 
”Remarc cu bucurie şi admiraţie demersurile colegilor noştri care şi-au dovedit talentul literar ca autori de romane poliţiste. Acest gen publicistic este unul cu care cei de vârsta mea şi-au petrecut copilăria şi tinereţea şi care, pentru mulţi a însemnat o tentaţie, uneori chiar motivare, să transforme în realitate acele poveşti minunate, îndreptându-se astfel spre o carieră în Poliţie sau în altă structură a Ministerului Afacerilor Interne”, a mai spus Constantin Cătălin Chiper.
 
Tot astăzi au fost premiate cele mai bune lucrări profesionale scrise de angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Trofeul Editurii MAI fiind acordat colectivului de autori ai lucrării „Tratat de tactică poliţienească” din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.
 
De asemenea, la această secţiune, Editura M.A.I. a mai premiat lucrările domnului Mircea Mărculescu, doctor în cadrul Spitalului de Urgenţă al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” („Markeri tumorali în evoluţia proceselor neoplazice ale membrelor”), a dr. Teofil Lazăr din cadrul Institutului de Studii pentru Ordine Publică, precum şi pe cea a unui colectiv de autori din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă („Sisteme inteligente cu aplicaţii în managementul dezastrelor”).
 
Alături de oficialul M.A.I., la eveniment au fost prezenţi şi secretarii generali adjuncţi ai M.A.I., chestor şef de poliţie Dănuţ Tudor şi chestor de poliţie Irina Alexe.

 
*   *   *
 

Editura Ministerului Afacerilor Interne organizează, în perioada 13 – 16 noiembrie a.c., cea de a XVII-a ediţie a Salonului de carte juridică, poliţistă şi civică, eveniment găzduit de Centrul Cultural al M.A.I. din strada Mihai Vodă, nr. 17, sector 5, Bucureşti.
 
Evenimentul devenit deja o tradiţie a fost organizat în colaborare cu Direcţia Informare şi Relaţii Publice a M.A.I., cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor şi al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (IPA).
 
Pe parcursul acestor patru zile, publicul interesat va avea ocazia să ia parte la dezbateri pe marginea unor lucrări din domeniul ordine publică, siguranţă naţională şi situaţii de urgenţă, precum şi la numeroase lansări de carte.
 
Salonul de carte juridică, poliţistă şi civică al M.A.I. se va încheia sâmbătă, 16 noiembrie a.c., cu festivitatea de acordare a diplomelor de participare editurilor expozante.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 365

Afaceri Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Complex Savoy SA, convocată în ședință

04 May 2024 406

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 352

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 354

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Silviei Gheorghe secretar general UAT la Comuna Cuza Vodă (DOCUMENTE)

04 May 2024 346

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 643

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 689

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 518

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 588

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 412

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 393

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 561

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 522

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 515

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 590