Comunicat de presă MAE Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, la deschiderea anului universitar 2015-2016 la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti

Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba, a participat, la invitaţia Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, la deschiderea anului universitar 2015-2016. Cu acest prilej, George Ciamba a susţinut studenților din cadrul specializării în tematica relaţiilor internaţionale şi a studiilor europene, o alocuțiune pe tema evoluţiilor actuale la nivelul Uniunii Europene, mizele agendei europene actuale pentru România şi, de o manieră mai generală, perspectivele proiectului european.
În intervenţia sa, secretarul de stat George Ciamba s-a axat asupra contextului european actual complicat, grevat de provocări multiple, printre care criza refugiaţilor, efectele, încă prezente, ale crizei economico-financiare, volatilitatea mediului de securitate în zonele aflate în vecinătatea Uniunii şi accentuarea fenomenului terorist, situaţia din Grecia, relaţia UK-UE.
Oficialul MAE a evidenţiat că România susţine realizarea unor soluţii cuprinzătoare şi echilibrate pentru gestionarea problematicii migraţiei, inclusiv prin menţinerea caracterului voluntar al relocării şi tratarea, la sursă, a cauzelor profunde ale fenomenului migraţiei. A mai declarat că, din păcate, în ultimii ani, în interiorul UE au proliferat o serie de curente de tip xenofob, populist sau extremist, care, în lipsa unui răspuns adecvat şi coerent din partea tuturor actorilor responsabili, se pot repercuta negativ asupra proiectului european.
În acest context, George Ciamba a reliefat importanţa solidarităţii şi cooperării, la nivel UE, ca elemente esenţiale în generarea unor soluţii adecvate şi durabile, cu efecte benefice, pe termen lung, pentru construcţia europeană. A adăugat că, pentru România, este definitoriu sprijinul constant acordat consolidării proiectului european, a cărui durabilitate este garantată de respectul pentru valori fundamentale–democraţie, libertate, securitate, asigurarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Partea română s-a mai referit la rolul deosebit al măsurilor întreprinse de Comisia Europeană pentru stimularea creşterii şi investiţiilor în Europa şi a arătat că România urmăreşte cu deosebit interes evoluţiile economice ale zonei euro din perspectiva eforturilor de asigurare a convergenţei economice şi monetare şi de recuperarea decalajelor existente, printr-o creştere reală şi durabilă.
În ceea ce priveşte acţiunea externă a Uniunii Europene, îndeosebi în faţa provocărilor actuale, secretarul de stat pentru afaceri europene s-a referit la UE ca actor care promovează eminamente acţiunea de tip politic, în detrimentul celor de alt tip. În context şi ca situaţie particulară de acţiune externă, a menţionat eficienţa pe care a constituit-o, până în prezent, perspectiva de aderare la UE. În acest context, a apreciat oportunitatea menţinerii perspectivei europene pentru statele partenere, candidate sau în curs de aderare, ca soluţie eficientă pentru continuitatea proceselor democratice şi de reformă din aceste ţări şi a reliefat accentul acordat de România dezvoltării dialogului cu statele din vecinătatea UE, în cadrul Parteneriatului Estic, în special cu acei parteneri care au încheiat Acorduri de Asociere, sunt avansaţi pe calea reformelor şi dovedesc angajament pe calea europeană, precum Republica Moldova.
           
      
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 180

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 249

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 199

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 370

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 296

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 421

MAEUnul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai

18 Apr 2024 263

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 592

MAERepublica Elenă – grevă în sectorul transportului public

17 Apr 2024 233

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 527

MAEMinisterul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiei ambasadorului Gheorghe Tinca

15 Apr 2024 288

Alertă de călătorie în Israel, Palestina, Liban și Iran. Anunțul MAE

12 Apr 2024 575

MAE7 aprilie – celebrarea Zilei NATO în România

08 Apr 2024 301

Alertă de călătorie în Grecia! Risc ridicat de incendii forestiere

07 Apr 2024 587

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 476