Ministrul Delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare, Angel Tîlvăr a vizitat tabăra ARC de la Eforie

Ministrul Delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare, Angel Tîlvăr, a vizitat astăzi tabăra ARC de la Eforie, un proiect propriu al Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni. Cu acest prilej, oficialul s-a întâlnit cu tineri români (elevi și studenți) din afara granițelor țării, beneficiari ai acțiunii.

„Încurajez acest gen de acțiuni. Ele creează un cadru adecvat în care copiii români, care locuiesc în afara granițelor țării noastre, se pot întâlni și cunoaște, pot vorbi românește și înțelege că împărtășesc aceeași identitate” a spus Angel Tîlvăr.

Aflat la cea de-a şaptea ediţie consecutivă, programul de tabere „ARC” reunește 2.000 de etnici români din afara graniţelor: elevi, studenţi şi profesori însoţitori români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum Republica Moldova, inclusiv regiunea Transnistreană, Ucraina (regiunea Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia), Ungaria, Serbia (Voivodina şi Valea Timocului), Bulgaria, Albania, Republica Macedonia, dar şi din ţări precum Italia, Grecia, Canada, Orientul Mijlociu etc.

În cadrul programului sunt incluse activităţi culturale, sportive şi educative, urmărindu-se facilitarea comunicării în limba română a tinerilor de etnie română din ţările vecine şi din emigraţie, împărtăşirea propriilor experienţe şi stabilirea unor contacte interpersonale între tinerii români de pretutindeni.

În acest an, programul de tabere se desfăşoară în perioada 29 iunie – 03 august în Centrul de agrement de la Sulina, judeţul Tulcea (1100 persoane) şi Centrul de agrement „Luminiţa” din judeţul Constanţa (900 persoane).
Pentru realizarea proiectului DPRRP colaborează cu Ministerul Tineretului şi Sportului.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 411

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 689

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 344

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 231

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 213

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 202

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 259

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 291

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 258

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 329

MAEÎntrevederea secretarului de stat Ana Tinca cu ambasadorul agreat al Republicii Kârgâze în România, nerezident, Idris Kadyrkulov

26 Apr 2024 267

MAEParticiparea secretarului de stat Janina Sitaru la reuniunea de lucru interinstituțională pe tematica UNESCO

26 Apr 2024 287

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 26 aprilie 2024, vă semnalăm

26 Apr 2024 276

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 418

MAERepublica Franceză - Posibile perturbări ale traficului aerian

24 Apr 2024 326