Proiectul “Armonie prin dans” desfasurat la Centrul de Agrement 2 Mai

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa a organizat, în finalul sezonului estival, diferite activităţi cu caracter educativ şi de petrecere a tipului liber în cadrul proiectului „Armonie prin Dans”, desfăşurat în Centrul de Agrement 2 Mai în perioada 6 septembrie – 13 septembrie.
Astfel, timp de 6 zile, mai mult de 40 de tineri au fost introduşi în tainele dansului de performanţă de către trainerii-colaboratori ai DJST, deprinzând diferite stiluri de dans: tangou, passo doble, vals, cha-cha, salsa, merengue.
De asemenea, stagiile au avut în vedere şi stimularea laturii creative a tinerilor prin punerea la un punct a unei coregrafii scenice:
„Activităţile pregătite şi susţinute de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa pentru tinerii care s-au aflat vara aceasta în taberele de agrement subordonate ei se apropie de final, nu fără să remarc faptul că am înregistrat un feedback grozav din partea tuturor participanţilor, aceştia implicându-se activ şi cu plăcere în toate activităţile propuse de trainerii noştri. A fost un sezon cu activităţi multiple în sfera educaţiei nonformale, pentru sezonul următor urmând să punem proiectele pe hârtie şi să dezbatem propunerile colegilor mei de la Compartimentul de Tineret până la începutul lui 2014, cel mai târziu!”, a declarat domnul Claudiu Teliceanu, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.
 
Marian Ţuţuianu
Compartimentul Tineret
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 938

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 685

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 989

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 519

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1691

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2138

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9495

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 568

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6736

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 535

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 543

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3792

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 622

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1062

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2697