La muzeul callatian, LECȚIE DESCHISĂ DESPRE ZIUA EROILOR

Muzeul callatian, din cadrul Complexului Cultural “Callatis”, în colaborare cu Liceul Tehnologic “Ion Bănescu”, Colegiul Economic și Liceul Teoretic “Callatis” organizează joi, 13 iunie 2013, ora 11.00, o lecție deschisă având ca temă “Înălțarea Domnului și Ziua Eoilor”.
În deschidere, dr. Tatiana Odobescu, managerul Complexului Cultural “Callatis”, va sublinia rolul pe care îl are muzeul callatian, pentru educarea tinerei generații din Mangalia, în spiritul respectului față de istorie și tradițiile populare.
Dr. Sorin Marcel Colesniuc, șeful muzeului callatian, va prezenta obiceiurile și tradițiile românilor legate de sârbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos, numită în popor și Ispas. În continuare, le va vorbi elevilor despre eroii și martirii care au luptat în: Războiul de Independență, Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial. De asemenea, va vorbi despre eroii din timpul rezistenței anticomuniste și eroii uciși în Revoluția din Decembrie 1989.
Întrucât mulți dobrogeni și-au pierdut viața în Primul Război Mondial și în Al Doilea Război Mondial, dar și în timpul rezistenței anticomuniste și în Revoluția din Decembrie 1989, activitatea a fost inclusă în Proiectul “Să descoperim istoria Dobrogei”, inițiat de muzeul callatian la începutul anului școlar 2012 - 2013. Printre obiectivele proiectului amintim: participarea elevilor la lecții deschise, simpozioane, colocvii etc, cunoașterea istoriei Dobrogei, a patrimoniului arheologic callatian și a muzeelor și monumentelor istorice din Dobrogea, precum și vizitarea acestor muzee și monumente istorice.
La lecția deschisă vor fi prezenți: elevii Liceului Tehnologic “Ion Bănescu”, Colegiului Economic și Liceului Teoretic “Callatis”, însoțiți de profesorii Corina Mihalache, Livia Pop, Simona Ciobănel, Ibolya Negoiță, Cristina Angheluță și Silvia Cuseac.
 
Data: 12.06.2013            

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 4971

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 507

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 506

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3753

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 603

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1019

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2646

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3638

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 435

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1116

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 975

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 663

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 5199

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1186

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 858