Comunicat PCA Constanta - Russen Marius Mihai

               Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
 
          Având în vedere mandatul emis de autoritățile judiciare germane, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au solicitat Curții de Apel Constanța, în data de 22.02.2014, luarea măsurii arestării preventive faţă de persoana solicitată RUSSEN MARIUS MIHAI, pe o perioadă de 29 zile, pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 16.01.2014 de Judecătoria Königs Wusterhausen, Germania.
          Din actele transmise de autoritățile judiciare germane rezultă că persoana solicitată RUSSEN MARIUS MIHAI este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi de deţinere şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora fără drept, reţinându-se în sarcina sa că, la data de 06.02.2013 împreună cu alte două persoane au pătruns în filiala Poştei din Königs Wusterhausen prin forţarea uşii de acces de la intrare, apoi prin ameninţarea angajaţilor au sustras suma de 2000 euro, după care au fugit, iar în luna noiembrie 2013 persoana solicitată împreună cu alţi doi români au urmărit mai multe sedii ale unor instituţii de credit din Gruenheide, apoi au făcut rost de o mitralieră marca Scorpion 61 cu muniţie pentru a o folosi la jaful ce urma a fi efectuat asupra instituţiilor mai susmenţionate. Arma a fost ridicată la data de 15.01.2014 dintr-o ascunzătoare aflată în pădurea de lângă Honow, iar ceilalţi doi complici au fost prinşi şi reţinuţi preventiv, RUSSEN MARIUS MIHAI reuşind să fugă.
 
          Cauza penală a fost înaintată Curţii de Apel Constanţa, spre competentă soluţionare.
          Menţionăm că această activitate reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, situaţie care nu poate înfrânge în niciun mod prezumţia de nevinovăţie.
           
 BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ ŞI RELAŢII CU PRESA
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Europei, marcată la Tulcea printr-un spectacol de excepție

01 May 2024 351

Flash mob pe Faleza "Ivan Patzaichin" din Tulcea. Sute de tulceni au fost prezenți (FOTO)

28 Apr 2024 569

ITM Constanța Victimele accidentelor de muncă, onorate de Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă

26 Apr 2024 374

Declarații de avere Alexandrina Elena Șocarici, secretar la Primăria Dumbrăveni, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 575

Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene

19 Apr 2024 346

Renada Consulting SRL evaluează mașinile fără stăpân sau abandonate din municipiul Constanța

15 Apr 2024 397

Bunuri de aproximativ 12.000.000 lei, descoperite de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

09 Apr 2024 451

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionica - autoturism marca Volkswagen model Jetta

08 Apr 2024 373

Defender OCTA Noul model cu performanțe excepționale

03 Apr 2024 488

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 814

Întâlnire specială la Medgidia. La vară, se va marca și performanța din 1988, când IMU - CSS a ieșit vicecampioană națională! (GALERIE FOTO)

31 Mar 2024 2337

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 525

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu trei mașini pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 5662

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 846

Trimis în judecată de DNA Constanța Ermil Chelariu, fost director general în CJC, își va recupera telefonul mobil marca Iphone 14

21 Mar 2024 868