Norica Nicolai critică lipsa instrumentelor financiareşi juridice adecvate în politica Uniunii Europeneprivind combaterea violenţei împotriva femeilor

Eurodeputata liberală, Norica Nicolai, membră supleantă a Comisiei pentru Drepturile Femeilor şi Egalitatea de Gen, a criticat într-un discurs, rostit în plenul Parlamentul European, lipsa instrumentelor financiare şi juridice necesare unor acţiuni eficiente în cadrul politicii Uniunii Europene privind combaterea violenţei împotriva femeilor.

Norica Nicolai a vorbit, de asemenea, despre impactul crizei economice asupra acestei strategii şi a cerut mai multă implicare şi măsuri concrete din partea Uniunii Europene:

"Cred că este momentul să depăşim abordarea formală a acestui fenomen! Lipsa statisticilor, lipsa unor reglementări de incriminare coerente în statele membre şi lipsa de preocupare, dincolo de modul declarativ, cu privire la acest subiect confirmă că este într-adevăr un subiect tratat formal în Uniunea europeană, de aceea este nevoie de o directivă! Costurile economice nu au fost analizate foarte serios, din păcate, nici in acest raport, nici în alte abordări pentru că acest fenomen accentuat, în momentul de faţă, de criza economică induce pentru bugetele naţionale costuri economice de sute de milioane de euro. Cred că este momentul să avem o cuantificare a acestor costuri şi să încercăm să răspundem cu mijloace, nu numai economice, dar şi juridice adecvate combaterii acestui fenomen."

Intervenţia Noricăi Nicolai a avut loc în cadrul dezbaterii privind Raportul referitor la priorităţile şi structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenţei împotriva femeilor.

Textul raportului poate fi consultat aici:

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+REPORT+A7-2011-0065+0+DOC+XML+V0//RO


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1372

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 917

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1654

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 878

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 921

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 946

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1047

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3757

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 887

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1728

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 766

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2371

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2709

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3164