Parlamentul European va dezbate pe 2 decembrie petiţiile jurnaliştilor români împotriva Strategiei Naţionale de Apărare

Bruxelles, 30 noiembrie 2010

Eurodeputaţii din Comisia de Petiţii a Parlamentului European (PETI) vor dezbate joi, 2 decembrie, petiţiile împotriva includerii în Strategia Naţională de Apărare a presei ca vulnerabilitate a statului român. Semnatarii petiţiei, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, împreună cu membrul său afiliat Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind au fost invitaţi oficial să-şi susţină punctul de vedere în cadrul şedinţei Comisiei PETI.

Invitaţia Parlamentului European a fost adresată reprezentanţilor CSDR şi FRJ MediaSind după ce, în data de 9 noiembrie a.c., coordonatorii PETI au decis, în unanimitate, dezbaterea în procedură de urgenţă a petiţiilor jurnaliştilor români împotriva Strategiei Naţionale de Apărare.

Eurodeputatul Victor Boştinaru, membru şi coordonator al Grupului S&D în Comisia PETI a declarat că scopul acestei dezbateri nu este acela de a pune România la zid ci de a preveni un abuz asupra unui drept fundamental.

„Faptul că s-a ajuns la această dezbatere, cu respectarea tuturor etapelor din regulamentul de procedură al Parlamentului European, ne indică gravitatea acţiunilor Preşedinţiei şi Guvernului, în dispreţ total faţă de tratatele şi valorile pe care România şi le-a asumat" a conchis eurodeputatul.

Petiţiile împotriva introducerii în SNAp a presei ca vulnerabilitate a statului român au fost depuse la Comisia de Petiţii a Parlamentului European la sfârşitul lunii septembrie şi au fost declarate admisibile la sfârşitul lunii octombrie. Ca un prim răspuns la aceste petiţii, liderii a trei din cele mai importante Grupuri politice din Parlamentul European, Martin Schulz - S&D, Guy Verhofstadt - ALDE şi Daniel Cohn-Bendit - Greens/EFA, au adresat o scrisoare Parlamentului României, prin care solicitau respingerea paragrafului care se referă la presă. Eurodeputaţii reaminteau obligaţia statelor membre de a adopta legi care să nu vină în conflict cu valorile şi normele juridice ale Uniunii Europene. Întrebată despre includerea în SNAp a României a presei ca o vulnerabilitate a statului român, Comisarul pentru Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Viviane Reding s-a arătat alarmată („nervous") şi îngrijorată de o astfel de catalogare, emisă de guvernul unui stat membru al Uniunii: „Nu voi putea niciodată să enunţ o frază ca aceea pe care aţi citat-o. Presa este liberă într-o democraţie liberă".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guy Verhofstadt, numit negociator șef pentru Brexit al Parlamentului European

08 Sep 2016 1622

Brexit Iată cine va conduce negocierile UE cu Marea Britanie

25 Jun 2016 1740

Acuzat de trădare Crin Antonescu i-a supărat pe liberalii europeni

26 Jun 2014 2019

Cum au primit liberalii europeni decizia PNL de a trece la Partidul Popular European

26 May 2014 1800