Impotenţa autorităţilor curmă vieţi!

Stimaţi colegi,
 
Doresc să vă atrag atenţia asupra unui eveniment tragic, ale cărui efecte ne obligă la o reacţie de maximă responsabilitate. După cum probabil că ştiţi deja, fiindcă imaginile au făcut înconjurul tuturor televiziunilor din România, un incendiu violent a prefăcut în scrum un restaurant din Constanţa, dar ceea ce este cel mai trist, a provocat moartea a trei tinere şi rănirea gravă a unei a patra. Aşa cum este normal, s-au declanşat cercetări ale instituţiilor statului, ca şi o anchetă penală, instrumentată de procurorii Parchetului General în urma cărora vom afla şi cine se face vinovat de această nenorocire. Cei care nu au respectat legea, trebuie să plătească, chiar dacă pedepsirea lor nu mai poate să readucă la viaţă victimele, care aveau cu puţin peste 20 de ani.
 
Dincolo de aceste aspecte, anchetele presei locale au scos la iveală o serie de informaţii, care arată, însă, că legea care reglementează prevenirea şi stingerea incendiilor are lacune ori este prea blândă.
Spre exemplu, am aflat cu surprindere că, spre deosebire de clădirile noi – unde regulile par draconice – clădirile vechi, construite, în majoritate, din lemn nu sunt supuse aceluiaşi regim sever destinat combaterii incendiilor sau efectelor lor. Într-o astfel de clădire veche funcţiona restaurantul din Constanţa, care a fost mistuit de incendiu. Ca acesta mai sunt zeci doar în Constanţa, dar aş putea foarte uşor să vă dau alte zeci de exemple din centrul capitalei. O astfel de clădire este cu mult mai expusă unui incendiu cu urmări tragice şi se transformă într-o torţă în doar câteva minute.
 
Din declaraţiile reprezentanţilor ISU Constanţa preluate de presa constănţeană am aflat că proprietarii unor astfel de spaţii deschise publicului, în care foarte des sunt prezente zeci, chiar sute de persoane, nu sunt obligaţi să instaleze sisteme automate de detectare de fum sau diferenţe de temperatură, sisteme care să declanşeze alarmarea personalului şi clienţilor în caz de incendiu sau să declanşeze sisteme automate de stingere a incendiilor. Existenţa unor astfel de sisteme, care au costuri minime, salvează viaţa oamenilor, ceea ce este cel mai important. Dacă ar fi existat, ar fi salvat viaţa celor trei tinere.
 
 
 
 
 
Doamnelor şi domnilor,
 
Privesc către dumneavoastră şi cred că mulţi dintre dumneavoaastră aveţi copii sau nepoţi de vârsta celor trei fete arse de vii. Avem datoria, avem obligaţia să le apărăm vieţile, îmbunătăţind legea de prevenire şi stingere a incendiilor.

Cetăţenii pe care îi reprezentăm în Parlament plătesc taxe, în ultimii ani, pe fondul crizei, rup din sărăcia lor şi plătesc aceste taxe, pentru ca instituţiile statului să funcţioneze în slujba lor. Nu avem voie să ne jucăm cu alte vieţi, nu putem astepta să moară alţi oameni. Trebuie să acţionăm acum!
 
Astăzi, cer Ministerului Administraţiei şi Internelor, să se implice, prin specialiţtii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi să contribuie la îmbunătăţirea legii care reglementează prevenirea şi stingerea incendiilor, cu un accent deosebit pe prevenire. Cu siguranţă că, obligativitatea instalării tuturor sistemelor de protecţie şi alarmare în caz de incendiu, transformarea inspecţiilor de control în vizite regulate de îndrumare şi control ale responsabililor din partea instituţiilor specifice şi implicarea mai mare a autorităţilor locale vor conduce la rezultate cu mult mai bune în scopul prevenirii acestor nenorociri.

 
Totodată, solicit Ministerului Administraţiei şi Internelor, să solicite prefectului judeţului Constanţa, dispunerea unei verificări generale amănunţite a localurilor de alimentaţie publică, a cluburilor şi altor asemenea spaţii publice destinate distracţiilor, de pe litoralul românesc, în perspectiva apropiatei minivacanţe de 1 Mai, dar şi a sezonului estival.
 
       
 
 
Vă mulţumesc,                                                           Deputat de Constanta,
                                                                                                                     Mihai Tararache

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Complex Savoy SA, convocată în ședință

04 May 2024 170

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 187

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 225

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Silviei Gheorghe secretar general UAT la Comuna Cuza Vodă (DOCUMENTE)

04 May 2024 249

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 530

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 612

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 483

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 542

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 389

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 357

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 531

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 491

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 500

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 525

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 419