Management defectuos la evaluarea naţională a elevilor

Deputatul Partidului Mişcarea Populară Florin GHEORGHE acuză managementul defectuos al Ministerului Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte organizarea evaluării naţionale a elevilor de clasa a VIII-a: „Încă din primăvară, de când s-au organizat simulările, am atras atenţia asupra lipsei de corelare între ceea ce învaţă elevii în şcoală şi subiectele de examen elaborate de comisiile de specialitate. Este inadmisibil că în trei luni de zile Ministerul Educaţiei nu a acţionat şi s-a ajuns la situaţia în care elevii au fost evaluaţi pe baza unor exigenţe şi subiecte pe care elevul nu le are în programa şcolară şi pe care nu le studiază în şcoală. Nu putem spune decât că cei care elaborează subiectele nu au fost niciodată la catedră şi nu ştiu nimic din ceea ce se predă elevilor. Bâlbe, contestaţii, acuzaţii şi suspiciuni asupra corectitudinii acestei evaluări şi solicitări de modificarea baremurilor este rezultatul pe care îl vântură Ministerul Educaţiei ca pe un mare succes! Luni a început şi bacalaureatul, iar metehnele corupţiei au ieşit iarăşi la suprafaţă. Chiar dacă Victor Ponta a demonstrat constant că dispreţuieşte şcoala, cred cu putere că în PSD mai există încă oameni care să fie conştienţi de importanţa acestor examene pentru tinerii de clasa a VIII şi a XII-a. Îl rog pe Ministrul Pricopie să nu uite că a ajuns la minister plecând de la catedră! Şi eu, şi mulţi alţii încă mai tragem speranţa ca domnul Pricopie, un universitar distins, să o lase pe doamna Andronescu şi pe Victor Ponta să aibă în continuare viziuni comuniste asupra învăţământului, iar domnia sa să se ocupe în mod real de modernizarea, performanţa şi corectitudinea educaţiei româneşti!”
 
Biroul de presă
Deputat Florin GHEORGHE
Partidul Mişcarea Populară
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Activități de informare și conștientizare a riscurilor consumului de alcool și droguri la volan, desfășurate de specialiștii antidrog din Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 454

Evaluarea Națională, în atenția ministrului Educației! Ce soluție a fost găsită pentru diferențele de notare la grile

21 Apr 2024 529

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1643

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 3242

ISJ Constanța Patru elevi au obținut nota 10 la proba de matematică din cadrul simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a

23 Feb 2024 851

9.481 de elevi au participat la proba de Limba maternă din cadrul simulării Evaluării Naţionale

07 Feb 2024 728

6112 de elevi din județul Constanța au participat la Proba la Matematică din cadrul simulării naționale a Evaluării naționale

06 Feb 2024 628

Luni, 5 februarie, examenul de simularea evaluării naționale al elevilor de clasa a a VIII-a. În județul Constanța, 6538 de elevi înscriși

04 Feb 2024 1017

Elevii de clasa a VIII-a susțin simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024

02 Feb 2024 896

Constanța Elevii au participat la prima probă din cadrul simulării județene a examenului de evaluare națională

11 Dec 2023 4259

Când vor avea loc examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat în 2024. Datele oficiale ale probelor scrise

06 Sep 2023 1269

Agenția Națională Antidrog, activitate de prevenrie a substanțelor interzise la Caravana de Taekwondo de la Eforie Sud!

31 Jul 2023 797

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?Iată ce au ales respondenții

09 Jul 2023 1210

Editorial Evaluarea și Bac-ul - Copilul-elev cu notă mică sau picat are de dus pe umeri și eșecul resimțit de părinți, în afară de cel propriu

05 Jul 2023 1814

Rezultatele finale la Evaluarea Națională. Câți elevi din Constanța au obținut media 10.00

04 Jul 2023 1272