Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

  • Simulările contează pentru ierarhia școlilor, după medie, pentru că așa putem vedea dacă efortul cadrelor didactice a fost unul constant și unul de echipă, iar acest efort a fost îndreptat către toți elevii din școală și nu este rezultatul pregătirii individuale, în particular. Beneficiile simulărilor județene sunt probate prin corelarea comparativă cu rezultatele obținute la nivelul întregii țări, la simularea națională.
 
Simulările pentru Evaluarea națională și pentru examenul de bacalaureat sunt extrem de importante, spune Sorin Mihai, inspector şcolar general. „Cele 2 simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni, per ansamblu, decât cei din țară. Însă cea mai importantă este ierarhia județeană“, a spuns Sorin Mihai, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanţa, în cadrul unui interviu online, care s-a desfășurat miercuri, 13 martie 2024,
în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
 
 
1. În luna februarie a avut loc simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a. Rezultale evaluării au arătat că peste 1.700 de elevi au obținut note sub 5 (la matematică - 1.205 elevi și la limba română - 559 elevi). A cui este vina pentru notele sub 5 și ce trebuie întreprins, la nivelul unităților școlare, pentru a crește rata de promovare?
 
Nu putem să discutăm de „vină” a cuiva atât timp cât suntem la momentul februarie, examenul este în iunie, iar admiterea la liceu nu este condiționată de o medie peste 5; în acest sens, a fost o întreagă dezbatere națională legată de bursele pe care le primeau elevi de clasa a IX-a care se situau în cei 30% din fiecare clasă care primeau burse cu medii sub 5.
 
În raport cu media națională la simularea Evaluării Naționale și observând în presă rezultate transmise de alte județe, care în anii anteriori erau situate pe primele poziții în ierarhia națională, stăm bine, la nivel de județ, datorită faptului că am susținut anterior 2 simulări județene, în decembrie și în ianuarie, care au produs beneficii pe care le precizez în continuare.
 
A. La Limba și literatura română, se poate observa că:
- procentul notelor mai mici de 5 a scăzut constant la cele 3 simulări;
- la ultima simulare, cea națională, a crescut procentul notelor cuprinse între 6 și 7,99, așadar impactulsimulărilor județene s-a manifestat asupra segmentului notelor medii (un procent cumulat de 38,63%).
Beneficiile simulărilor județene sunt probate prin corelarea comparativă cu rezultatele obținute la nivelul întregii țări, la simularea națională:

- Constanța are 24,33% note sub 5, cu 1,69% mai puțin decât media națională, care este 26,02%;
- cele mai multe rezultate la Limba și literatura română ale județului Constanța, situate peste procentele naționale, sunt înregistrate în intervalul de note: 7-8,99, adică peste segmentul notelor medii.
B. Analiza situației la Matematică conduce către următoarele concluzii:

- la simularea națională s-a înregistrat cel mai mare procent de note sub 5, comparativ cu simulările județene, așadar obiectivitatea evaluării lucrărilor la simulările județene nu a fost asigurată în procent semnificativ; rezultatele pot fi corelate, însă, și cu gradul de dificultate diferit dintre subiectele județene și cele naționale;
- procentele mai mari de la simularea națională, corespunzătoare notelor între 8 și 8,99, respectiv, notelor de 10 demonstrează eficiența simulărilor județene pentru segmentul de elevi care au atins, în bună măsură, standardele curriculare de performanță;
Avem la Matematică 47,56% note peste 5,00, cu 5,19% mai mult față de procentul național (42,37%). Faptul că, pe fiecare segment de notare de la simularea națională, județul Constanța are procente mai bune decât cele obținute la nivel național este un puternic argument în favoarea eficienței dovedite de simulările județene.
 
Evident, sunt multe de făcut în continuare, dar mai este timp; le mulțumesc tuturor colegilor mei, cadre didactice, care se implică în acțiuni de remediere, care au înțeles importanța sprijinului acordat elevilor.
 
2. Pe data de 15 martie, vor fi făcute publice și rezultatele la simularea examenelor de bacalaureat. Ce așteptări aveți de la aceste examene? Estimați că vor exista și licee cu rată de promovare zero în județul Constanța?
 
Nici în acest an nu au fost în județul Constanța licee care să aibă rată de promovabilitate zero în rândul absolvenților din seria curentă. În calculul promovabilității intră și absolvenții din seriile anterioare, care nu beneficiază de simulările județene și nici de activitățile remediale organizate de fiecare liceu în anul școlar respectiv.
 
Mulțumesc evaluatorilor care și-au făcut treaba foarte bine. Așteptăm rezultatele simulării la Bacalaureat că să vedem ierarhia liceelor. Evaluarea lucrărilor se face digitalizat. Lucrările se încarcă pe o platforma digitală, unde sunt verificate de evaluatori din alte județe.
 
Evaluarea digitalizată dă rezultatele pe itemi care pot fi analizați pe elev, adică se vede unde a greșit elevul. Ca profesor poți să intervii exact acolo unde a greșit. Așa poți să-l ajuți pe fiecare elev să înțeleagă unde a greșit.
 
Uneori, cadrele didactice se axează pe conținuturi, nu pe competențele elevului. Un elev trebuie să știe să analizaze informația, să o puna în practică. Trebuie să găsim modalitățile de a-i spijirni pe elevi ca ei să dobândească competențe.
 
3. De altfel, cât de relevante sunt simulările pentru Evaluarea națională și pentru examenul de bacalaureat?
 
Sunt extrem de importante: așa cum am precizat anterior, cele 2 simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii noștri sunt mai buni, per ansamblu, decât cei din țară. Însă cea mai importantă este ierarhia județeană. Prin absurd, să spunem că la Evaluarea Națională din iunie cea mai mare medie va fi 9,00. Aceasta înseamnă că elevul cu media 9 își va putea alege cel mai bun liceu, va avea întâietate în alegerea liceului. Mai mult, simulările contează pentru ierarhia școlilor, după medie, pentru că așa putem vedea dacă efortul cadrelor didactice a fost unul constant și unul de echipă, iar acest efort a fost îndreptat către toți elevii din școală și nu este rezultatul pregătirii individuale, în particular.
 
Pentru Evaluare Națională, ierarhia ne-a indicat atât exemple pozitive, cât și negative. Ca să punctăm câteva:
- Școala Gimnazială Nr. 28 Dan Barbilian Constanța s-a situat pe locul 12, peste școli care sunt mai bine cotate în mentalul colectiv; această școală este și un exemplu de bună practică, deoarece organiza câte 3 ore de pregătire suplimentară pe săptămână, iar poziția obținută i-a motivat și vor organiza grupe cu elevii care au înregistrat rezultate slabe, pe care îi vor pregăti alți profesori decât cei de la clasă, ajungându-se la 5 ore de activități remediale pe săptămână;
 
- vreau să menționez și o școală particulară, Şcoala Gimnazială Petre Ispirescu Constanţa, care s-a situat pe locul 7 și care nu a înregistrat niciun elev absent la simularea națională;
- din păcate, școli care erau bine cotate, precum Liceul Teoretic Callatis Mangalia, nu a reușit decât poziționarea pe locul 42, cu media 5,85 la cele două probe, fapt datorat cu siguranță și neorganizării celei de-a doua simulări județene. Aici trebuie apreciată Școala Gimnazială Nr. 1 Horia, care a avut aceeași medie cu acest liceu, la care pretențiile ar trebui să fie mult mai ridicate.
 
Exemplele pot continua, însă cele precizate consider că sunt relevante în context.
 
 
4. Care credeţi că sunt motivele rezultatelor slabe pe care elevii le înregistrează la bacalaureat și la Evaluarea națională? Ce rol au profesorii? Dar părinții?
 
Repet: nu sunt rezultate slabe, ci rezultate care se circumscriu unei ierarhii. Traseul educațional, după clasa a VIII-a, dă inclusiv posibilitatea să nu se susțină Evaluarea Națională, pentru cei care se înscriu la învățământ profesional. Ierarhia unităților de învățământ în funcție de media la simularea națională este concludentă pentru efortul depus de fiecare colectiv de cadre didactice, din fiecare școală.
 
Părinții, elevii și profesorii au la dispoziție rezultatele a 3 simulări, până la acest moment, pentru a-și stabili o strategie pentru Evaluarea Națională. Numai 14 școli au avut medii peste 7, în județ. Toate celelalte vor întocmi un plan de intervenție, pentru a acționa eficient în vederea pregătirii Evaluării Naționale.
 
Aștept cu interes rezultatele la simularea națională a examenului de bacalaureat, pentru că, spre deosebire de evaluarea națională, rezultatele la bacalaureat pot avea importanță în ierarhia pentru admiterea la unele facultăți.
 
5. În acest an de învățământ, la Școala Gimnazială nr. 29 sunt 6 clase pregătitoare. Pentru că nu au spațiu, au trimis timp de câteva luni trei clase la Școala 14 de la Palazu, iar celelate trei au rămas în școală. În februarie s-a făcut rocada: cei relocați la Palazu au revenit la Școala 29, iar ceilalți au plecat la Palazu! Această situația va fi o regulă sau în anii următori se va gasi o altă soluție?
 
Proiectul metodologiei de înscriere în învățământ primar specifică, și în acest an școlar, că „Inspectoratele şcolare pot decide extinderea activităţii didactice, în situaţia unităţilor de învăţământ care au un număr mare de solicitări de înscriere în clasa pregătitoare, în alte unităţi de învăţământ care au spaţii disponibile, cu informarea părinților”.
 
Un sfat pentru părinți: înainte să se gândească la schimbarea domiciliului, să se uite pe ierarhia județeană a școlilor și să țină cont și de efortul la care va fi supus elevul timp de 5 ani, în școala primară, prin parcurgerea unui traseu care va avea impact asupra performanței școlare.
 

 
6. Poate fi combătut fenomenul vizelor de flotant atunci când vorbim despre înscrierea copiilor la grădiniță sau în clasele pregătitoare?
 
Codul Civil precizează: La art. 86, alin. (1): Cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească ori să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul sau reşedinţa, în ţară sau în străinătate, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege.
 
La art. 88: Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară.
 
7. Unitățile școlare obișnuiesc să dea în chirie sălile de sport sau alte spații. Unde se duc banii obținuți din aceste chirii?
 
LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023 a învățământului preuniversitar
Art. 146, alin. (2): Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat fac parte din domeniul public local și sunt administrate de către consiliile locale.
 
Știu că închirierea se face în baza unei metodologii aprobate prin HCL și minimum 50% din venituri se întorc la bugetul local. Dar Inspectoratul Școlar Județean Constanța nu deține informații cu privire la aceste chirii, la acești bani.
 
 
8. Ce grădinițe din municipiul Constanța intră anul acesta în reabilitare și ce se va întâmpla cu preșcolarii? Vor fi mutați la alte grădinițe?
 
Sunt, de asemenea, informații pe care numai Primăria Municipiului Constanța vi le poate pune la dispoziție, în calitate de proprietar și de instituție care depune și aplică proiectele cu fonduri europene. Așa cum am identificat soluții până acum, pentru toate școlile reabilitate, vom interveni și pentru cele ce vor intra în reabilitare. Este foarte important efortul de a reabilita școli și apreciem implicarea oricărei administrații locale, în acest sens.
 
 
9. Cazul elevului violat într-o școală din București a cutremurat toată țara. Ce măsuri s-au luat la Constanța pentru a evita astfel de evenimente nefericite?
 
Pe lângă activitățile specifice, stabilite prin Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate, în mediul școlar și a suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar, Inspectoratul Școlar Județean Constanța este sprijinit de toate instituțiile care au atribuții în cadrul Planului teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic. Ședințele organizate de Instituția Prefectului – Județul Constanța au o frecvență cel puțin lunară și două dintre acestea au fost organizate în unități de învățământ din județ. Urmează o a treia, tot într-o școală, iar în cadrul acestora există o reală comunicare și colaborare pe tema siguranței în școli. De asemenea, sunt multe proiecte, parteneriate, activități, dintre care țin să menționez proiectul SAVE, al inspectoratului școlar, care își propune ca, pe lângă prevenirea și combaterea consumului de droguri, să abordeze și tematica specifică violenței de orice natură.
 
 
10. Ministerul Educației a stabilit printr-un Ordin publicat în luna februarie în Monitorul Oficial că inspectoratele școlare județene vor fi desființate anul următor, până în 30 mai. Prevederea se regăsește și în noua lege a educației, care a intrat în vigoare în septembrie 2023, însă desființarea inspectoratelor a fost inițial amânată. Locul acestora va fi luat de direcțiile județene de învățământ preuniversitar. Cum vor funcționa noile direcții județene și care va fi componența lor?
 
Conform Articolul 116, alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar, inspectoratele școlare nu se desființează, ci sunt reorganizateca direcții județene de învățământ preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației, cu personalitate juridică, finanțate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației. Structura organizatorică și atribuțiile sunt prevăzute la același articol din lege.
 
11. Până la înființarea noilor direcții, rămâneți cu aceeași echipă de inspectori la ISJ sau intervin iar schimbări?
 
Echipa actuală a Inspectoratului Școlar Județean Constanța este una care și-a dovedit performanța pe multe paliere. Din punct de vedere al învățământului, județul Constanța a reușit în ultimii ani să se situeze pe primele poziții, din punct de vedere al performanțelor, de aceea nu îmi propun vreo modificare în cadrul echipei.
 
 
 PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 495

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 496

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 660

Renovată la standarde nZeb Grădinița Zig-Zag, inaugurată azi în orașul Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 619

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 525

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 aprilie 2024

17 Apr 2024 498

Noi numiri în CA-urile spitalelor din subordinea Consiliului Județean Constanța, după revocarea lui Sorin Ciutureanu (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 590

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 800

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 aprilie 2024

10 Apr 2024 681

Servicii de întreținere pentru aparatele de fotocopiere achiziționate de Sucursala Regională CF Constanța (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 446

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 622

O învățătoare de la Școala „Ferdinand“, acuzată că este agresivă cu elevii. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța – „Se va redeschide cercetarea disciplinară!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 2715

Activități de debut în cadrul proiectului ISJ Constanța- „S.A.V.E.“. Sute de elevi au participat la eveniment (FOTO)

19 Mar 2024 848

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3761

Astăzi, 4 martie 2024, începe prima probă a simulării naționale a examenului de bacalaureat. 5604 de elevi din județul Constanța sunt înscriși

04 Mar 2024 768