Candidatii PDL s-au intalnit cu Asociatii Patronilor din CT 19.11.2008

COMUNICAT DE PRESĂ

Marti, 18 noiembrie 2008, Paloma Petrescu si Constantin Chirila, candidati ai Partidului Democrat Liberal Constanta pentru Camera Deputatilor s-au intalnit cu reprezentanti ai  "Asociatiei Patronilor din Constanta", institutie afiliata la Asociatia Nationala a Patronatului Roman in scopul cunoasterii prioritatilor de dezvoltare ale acestora.

Avand in vedere aportul adus de agentii economici la dezvoltarea judetului, candidatii i-au asigurat pe acestia de sprijinul lor, prezentand preocuparile PD-L pentru incurajarea parteneriatului public-privat, precum si programul anti-criza al PD-L pentru stimularea micilor intreprinzatori. PD-L propune un model social de centru-dreapta, în care creşterea economică va fi asigurată prin mecanismele pieţei, iar distribuţia acestei creşteri se va face pe principiul echităţii şi justiţiei sociale.

De asemenea, au fost purtate discutii referitoare la surse de finantare pentru IMM-uri, proiecte legislative si facilitati fiscale cuprinse in n finalul intalnirii, reprezentantii PD-L au propus intalniri în Programul de guvernare al Partidului Democrat-Liberal.

PD-L urmareste stimularea spiritului întreprinzător şi al asumării riscului inovării, al implementării de noi tehnologii, al noutăţii ca sursă majoră de dezvoltare economică, precum si dezvoltarea capacitatii competitive a sectorului IMM-urilor si incurajarea capitalului autohton.

În finalul întâlnirii reprezentanţii PDL au propus întâlniri periodice cu reprezentantii "Asociatiei Patronilor" din Constanta cu scopul de a dezvolta şi aprofunda dialogul şi colaborarea cu aceştia.

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1464

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1382

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 920

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1658

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 884

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 926

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 948

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1048

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3758

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 889

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1730

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 767

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2375

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2711