Zile de sărbătoare în județul Constanța pentru românii de etnie turcă!

Cu ocazia Kurban Bayram, Sărbătoarea Sacrificiului, șase reprezentanți ai Federației Turcilor din Olanda au venit în România pentru a-și arăta sprijinul pentru persoanele de etnie turcă din Constanța în scopul păstrării limbii și valorilor spirituale. Astfel, prin intermediul Uniunii Democrate a Turcilor din România (UDTR), Federația a donat 6 tone de carne de oaie la peste 1500 de persoane de etnie turcă, pentru prepararea mâncărurilor tradiționale de Kurban Bayram conform religiei islamice.
Turcii din Hârșova au beneficiat, de asemenea, de o parte din donație:

“Noi avem o deschidere mare față de conservarea valorilor tradiționale ale fiecărei etnii. Dobrogea este un model în întreaga lume prin felul în care conviețuiesc într-un mod atât de frumos persoane de diferite religii și etnii și noi vom face tot ce ne stă în putință să păstrăm aceste valori”, a spus Ionel Dia, consilier local Hârșova din partea Partidului Național Liberal, care a avut un rol activ în cadrul evenimentului. Acesta a sprijinit intens acțiunea ce a avut loc cu ocazia Kurban Bayram și a arătat prin demersul său importanța cooperării și întrajutorării pe plan local pentru o dezvoltare de lungă durată a comunității.

Președintele UDTR, Osman Fetbii, vicepreședintele UDTR și președinte al organizației din Hârșova, Memet Reducan, au întreținut legăturile cu Federația Turcă din Olanda încă de anul trecut. “Oaspeții noștri au venit și în 2012 la noi cu o donație de 11 tone de carne pentru sărbători. Federația din Olanda are o grijă deosebită ca turcii aflați în diverse state din Europa să păstreze o legătură strânsă, lucru pe care îl sprijină mereu prin diferite acțiuni”, a declarat vicepreședintele UDTR și președinte al organizației din Hârșova, Memet Reducan.

“Putem să spunem că ne face o deosebită plăcere să revenim în județul Constanța și dorim să le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și care au facilitat accesul către frații noștri turci pentru a ne bucura și anul acesta de această sărbătoare”, a ținut să precizeze Gemaletin Cankaya, reprezentant al Federației Turcilor din Olanda.
Olandezii s-au arătat foarte încântați de acțiune, cât și de reprezentanții administrației locale și cei ai UDTR, invitându-i pe aceștia să vină să le viziteze organizația proprie. Astfel, relațiile dintre persoanele de etnie turcă din Europa sunt întreținute într-un mod dinamic iar puterea exemplului va aduce beneficii tuturor cetățenilor europeni.
           
17.10.2013 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 923

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 467

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1568

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2040

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9209

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 553

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6632

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 518

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 527

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3777

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 618

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1053

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2682

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3682

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 447