Deputatul UNPR Florin GHEORGHE iniţiază modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Autorităţii de Supraveghere Financiară

Deputatul UNPR Florin GHEORGHE va depune luni, 21 septembrie 2015, o propunere legislativă pentru modificarea O.U.G. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, în sensul modificării condiţiilor de desemnare a membrilor Consiliului ASF: „Este trist faptul că în România, chiar şi după douăzeci şi cinci de ani de eşecuri instituţionale, de falimente şi români ţepuiţi, cadrul legislativ deficitar şi interpretabil, permite încă desemnarea unor persoane, fără pregătirea şi experienţa profesională necesară, în posturi cheie ale unor instituţii de supraveghere şi control. Este şi cazul Autorităţii de Supraveghere Financiară, unde, după scandalurile din anii trecuţi, credeam că s-a schimbat ceva şi că am înţeles cu toţii că nu putem trimite acolo pe oricine, doar pentru că e simpatic şi are susţinere politică, ci vor fi numiţi doar adevăraţi profesionişti, calificaţi în obiectul de activitate al A.S.F., care să nu permită ca în România să mai avem suprize precum falimentul societăţii de asigurare Astra.”
„Nu ştiu de ce, în anul 2012, legiutorul a făcut o eroare atât de mare, prevăzând în lege condiţii de pregătire şi experienţă profesională pentru numirea membrilor Consiliului A.S.F. foarte largi şi foarte vagi, specifice mai degrabă pentru sectorul bancar şi BNR, şi nici un fel de condiţie de experienţă profesională în domeniile de activitate al A.S.F.: asigurări, burse de valori şi pensii administrate privat. 
Pentru că A.S.F. nu supraveghează băncile din România, ci societăţile de asigurări, piaţa de capital şi administratorii de pensii private, am depus astăzi o propunere legislativă prin care vreau să îndrept eroarea grosolană din O.U.G. 93/2012. Propun astfel, ca să poată fi desemnaţi în calitate de membri ai Consiliului A.S.F. doar acele persoane care au studii de lungă durată finalizate cu licenţă şi experienţă profesională în domeniile de competenţă ale A.S.F.: burse de valori, pensii private şi asigurări. Cred că avem foarte mulţi specialişti care ar putea să contribuie cu experienţa lor în aceste domenii. Mai mult A.S.F. ar trebui să contribuie la evitarea unor derapaje în aceste sectoare. Sper că, după falimentul Astra, nimeni nu-şi mai poate permite să trimită pe orişicine în Consiliul A.S.F. ca să înveţe sau să se califice în postul în care a fost numit.
Eu încă mai cred că este în interesul nostru, al tuturor, în interesul ţării noastre să avem instituţii puternice conduse de oameni bine pregătiţi, de profesionişti! ” a mai adăugat Florin GHEORGHE, deputat UNPR.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

04 May 2024 237

Alianța Dreapta Unită Constanța i-a retras sprijinul politic candidatului la Primăria Comunei Amzacea după postarea unui mesaj discriminator

04 May 2024 491

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 622

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

02 May 2024 787

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 607

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 445

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 984

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 806

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 484

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 793

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 760

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 604

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 616

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 616

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 491