Ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia din octombrie 31 octombrie 2014

În data de 30 octombrie, de la ora 18:00, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia din octombrie. În sala de ședințe a Consiliului au fost prezenți 18 din cei 19 consilieri, domnul consilier Narcis Ion fiind absent motivat.

Pe ordinea de zi au fost 16 proiecte de hotărâre, aprobate în totalitate:

1.    Modificarea organigramei și statutului de funcții ale Spitalului Municipal Medgidia. Proiectul a fost aprobat și astfel, statutul de funcții și organigrama s-au modificat, prin suplimentarea numărului de posturi cu un post vacant de medic, specialitatea anatomie patologică, transformarea unui post vacant de medic specialitatea chirurgie generală, în post vacant de medic specialitatea otorinolaringologie. De asemenea, se va suplimenta numărul de posturi cu unul vacant de asistent farmacie, un post vacant de asistent medical principal și se va efectua transferul unui post ocupat de îngrijitoare de la secția pediatrie la secția chirurgie generală.

2.    Aprobarea rectificării bugetului local de venituri și cheltuieli, pentru anul 2014. Proiectul a fost aprobat în cadrul ședinței, iar astfel se va suplimenta bugetul de venituri la capitolul „Donații și sponsorizări”, precum și bugetul secțiunii de funcționare, la capitolele „Autorități publice”, „Cultură, recreere și religie”, „Învățământ”, „Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice” și „Venituri din vânzarea de locuințe construite din fondurile statului”.

3.    Aprobarea suplimentării numărului de indemnizații acordate persoanelor cu handicap grav din municipiul Medgidia, pentru anul 2014. Prin aprobarea proiectului, numărul indemnizațiilor acordate persoanelor cu handicap grav a crescut de la 160 la 175, în urma modificării legislației cu privire la persoanele cu handicap grav.

4.    Modificarea componenței Consiliului de administrație al școlii „Mihail Sadoveanu” Medgidia. Reprezentanții Consiliului Local în consiliul de administrație vor fi Dănuț Dumitru Cotîrlă și Camelia Pleșca.

5.    Aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat a unor părți din construcțiile existente, cu destinația coș de fum. S-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat a unor imobile „coșuri de fum” aferente centralelor termice CT3, CT4, CT13, CT15 și a centralei termice aferente Colegiului Național „Kemal Ataturk”.

6.    Aprobarea vânzării, prin licitație publică, a unui imobil teren ce aparține domeniului privat al municipiului Medgidia, situat în Medgidia, str. Crângului, cu destinația activitate economică.

7.    Aprobarea tarifelor aferente lucrărilor practicate de SC Apollo Ecoterm SRL Medgidia.

8.    Aprobarea închiderii unor puncte de lucru ale SC Apollo Ecoterm SRL Medgidia. Este vorba despre închiderea punctelor de lucru aferente celor cinci centrale termice predate în administrația D.G.D.P.P. Medgidia, respectiv CT nr. 1, 2, 3, 5 și 13.

9.    Aprobarea completării domeniului privat al municipiului Medgidia.

10.  Aprobarea repartizării unei unități locative situată în bloc ANL. Unitatea locativă este situată în strada Vânătorilor, nr. 25, bloc 31, parter, garsoniera  nr. 3.


11.  Acordarea unui mandat special primarului municipiului Medgidia în vederea încheierii cu S.C. ENEL DISTRIBUȚIE DOBROGEA S.A.  a unei convenții de exercitare a dreptului de uz, servitute și superficie asupra imobilului teren proprietate privată a municipiului Medgidia, identificat cadastral sub nr. 106601.

12.  Acordarea unui mandat special primarului municipiului Medgidia în vederea încheierii cu S.C. ENEL DISTRIBUȚIE DOBROGEA S.A.  a unei convenții de exercitare a dreptului de uz, servitute și superficie asupra imobilului teren proprietate privată a municipiului Medgidia, situat în Medgidia, str. Teilor nr. 10A, în vederea edificării unui post de transformare în anvelopă de beton. Prin aprobarea acestui proiect se va extinde rețeaua de electricitate în zona Ciment.

13. Îndreptarea erorii materiale din cuprinsul H.C.L. nr. 114/25.09.2014.

14. Aprobarea raportului privind gestionarea bunurilor municipiului Medgidia, conform Legii nr.215/2001.

15. Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia.

16. Aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 55/2014 la nivelul Consiliului Local Medgidia, județul Constanța, cu referire la domnul Butnaru Marian. Conform legislației în vigoare, domnul Butnaru Marian și-a exprimat opțiunea de a deveni Consilier local independent.

La secțiunea „Diverse” s-a discutat despre petiția înregistrată sub nr. 21874/03.10.2014 adresată de domnul Neacșu Georgică, despre situația spațiilor închiriate de unitățile școlare de pe raza municipiului Medgidia și despre situația contractelor de închiriere și concesiune aflate în evidența D.G.G.P.P. Medgidia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA de Constanța angajează REDACTOR ONLINE 

01 Feb 2018 7966

Comunicat de presa - Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

12 Apr 2016 2733

Comunicat de presă - Agenda dezbaterii științifice

11 Apr 2016 2784

Comunicat nava Garda de Coasta 05.04.2016

05 Apr 2016 2328

Comunicat de presa Teatrul de Stat Constanta, Program 9- 10 Aprilie

05 Apr 2016 2285

Comunicat MAE - MAE și AEP anunță începerea perioadei de înscriere în Registrul Electoral pentru alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate 31 Martie 2016

31 Mar 2016 1917

Comunicat vizita ministrului Transporturilor Constanta - Conferinta de presa

29 Mar 2016 2206

Comunicat de presă privind începerea perioadei electorale

22 Mar 2016 2108

COMUNICAT DE PRESA - Intalnire la Ministerul Transporturilor

22 Mar 2016 2148

Comunicat ATENTATELE DIN BELGIA – Prerogativele SRI trebuie protejate. Razboiul politicienilor contra SRI, un pericol pentru siguranta nationala

22 Mar 2016 2108

Comunicat MAE - UPDATE 2- Precizări de presă referitoare la exploziile produse în Bruxelles

22 Mar 2016 1679

Comunicat de presa MApN Mesaj de condoleante in urma atacurilor teroriste din Belgia

22 Mar 2016 2126

Comunicat MAE - Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile teroriste din Bruxelles

22 Mar 2016 1493

Comunicat Tăriceanu vrea să facă din Parlament organ de cercetare penală. Putem lansa rubrica ”Tăriceanu spune lucruri trăsnite”

22 Mar 2016 1534

Comunicat de presa - Televizorul, regele stirilor si in 2015. Care este explicatia psihologului?

22 Mar 2016 2159