Copiii din Mihail Kogalniceanu ar putea avea After School


COMUNICAT DE PRESĂ
26.09.2013


În data de 25.09.2013, in cadrul Sedintei Ordinare a Consiliului Local Mihail Kogălniceanu primarul Ancuta Daniela Belu a propus spre aprobare proiectul de hotarare privind alocarea spaţiului necesar demărării unui proiect finantat din fonduri europene referitor la infiintarea unui After School, in incinta Scolii, nr. 2 din localitate. Propunerea de infiintare a fost facuta in urma consultarii cu locuitorii comunei, care au semnalat necesitatea infiintarii unei astfel de unitati scolare moderne, unde copiii din localitate sa isi petreaca timpul, intr-un mod organizat, dupa terminarea orelor de curs. Aplicantul este Grupul de Acţiune Locală Constanta Centru iar beneficiarul comuna Mihail Kogalniceanu.
Primarul Ancuta Daniela Belu precizeaza faptul ca, in anul 2009, fosta conducere administrativa a localitatii a incercat infiintarea unei astfel de unitati scolare printr-un proiect în cadrul PNDR, Masura 3.2.2., proiect ce nu a primit finanţare.
Desi, la vremea respectivă, prin depunerea proiectului, fostul primar PSD Valer Iosif Mureşan si-a aratat interesul si a recunoscut practic necesitatea infiintarii acestui after school, acum, cand exista din nou sansa infiintarii acestui centru, aceeaşi personă, actualualmente consilier local PSD, a votat împotrivă.
“Atitutinea negativistă a colegilor consilieri din PSD este greu de înţeles, având în vedere faptul că proiectul iniţiat nu face altceva decât să răspundă nevoilor cetăţenilor. Ar trebui să ne unim forţele şi să profităm de această şansă, pentru că avem oblligaţia de a respecta necesităţile celor care ne-au acordat votul de încredere, ar trebui să fim o echipă şi să nu ne lăsăm pradă orgoliilor, care, contravin interesului public”.


PRIMĂRIA COMUNEI MIHAIL KOGĂLNICEANU
PRIMAR,
ANCUŢA DANIELA BELU

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală Legenda originii primului nume al orașului Constanța - „S-a numit «Tomi» de la verbul grecesc «temno», adică a ciopârţi“

08 May 2024 366

Lista Cabinetelor de Vaccinare Internațională din Constanța și Tulcea. Ce obligații ai dacă pleci într-o vacanță exotică?

06 May 2024 525

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 463

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 1021

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 734

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 1014

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 542

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1752

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2192

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9722

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 595

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6831

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 557

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 570

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3807