Traian Broască, profesorul de canto cu care Mangalia se mândreşte

Sub deviza “Oamenii cu care ne mândrim!", Primăria a implementat, încă de anul trecut, un proiect de promovare a valorilor oraşului, care, de-a lungul timpului, s-au remarcat în diferite domenii de activitate şi au făcut cunoscut numele Mangaliei în lume. Prima persoană promovată pe panoul din centrul oraşului a fost Didina Dobinciuc, un model de dascăl, care a slujit în sistemul de învăţământ de peste 30 de ani, fiind în scaun cu rotile. Au urmat campionii cluburilor sportive de lupte libere din Mangalia, care au rezultate notabile pe plan naţional şi internaţional. Din ianuarie, panoul de onoare va fi ocupat de profesorul de canto Traian Broască, un profesionist de prestigiu în domeniul muzicii. Prof. Broască a format o serie de tineri artişti, precum: Inna, Cream, Angels, recunoscuţi pe scenele internaţionale datorită tehnicii vocale de care profesorul s-a ocupat îndeaproape.

Timp de 30 de ani, profesorul Traian Broască şi-a cosolidat o carieră în muzică, în calitate de compozitor şi dirijor al Muzicii Reprezentative a Marinei Militare din Mangalia şi Ansamblului "Albatrosul" al Forţelor Navale. Din 1998, când a trecut în rezervă, şi până în 2010, a activat ca profesor de canto în cadrul Casei de Cultură. A reuşit să pună bazele Ansamblului "Creativ-Art" şi Corului "Callatis", cu care a câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale. Începând cu 2010, a activat ca profesor la Facultatea de Muzică din Constanţa, unde a pregătit numeroşi studenţi. El a înfiinţat "Centrul de Formare şi Perfecţionare Vocală Mangalia", în cadrul căruia a "şlefuit" voci importante din muzica autohtonă, cum ar fi: Ruxandra Iliescu (Blaxy Girls), Ramona Hanganu (band-ul Grupului Divertis), Adela Popescu, Andreea Olariu şi Iulia Puşchilă, finaliste la Vocea României, Lisa Opriş, semifinalistă în acelaşi show de televiziune. În prezent, profesorul Traian Broască se ocupă şi de formarea vocii micuţei Ioana Bărbuliceanu din Mangalia, un talent autentic, care a câştigat un premiu important la Festivalul de Muzică de la Dublin. Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, prof.Traian Broască a terminat una dintre cele mai prestigioase instituţii militare de învăţământ din ţară - Şcoala de Ofiţeri, Dirijori de Muzică - Bucureşti, a absolvit Facultatea de Arte Bucureşti şi are un Master în Artă Muzicală. Începând cu anul 2014, pregăteşte „Corul de copii Callatis Mangalia România”, care va participa la mai multe festivaluri corale naţionale şi internaţionale.
 
20 ianuarie 2014                                                                                                                Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 471

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 284

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 476

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2152

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 989

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 597

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 537

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 644

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 972

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 598

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 577

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 605

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 912

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2451

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 937