Peste 40 de plângeri penale pentru furt de apă într-o singură săptămână

 Peste 40 de plângeri penale pentru furt de apă într-o singură săptămână

 SC RAJA SA Constanţa este un prestator de servicii ca oricare altul. Nerecuperarea debitelor şi lipsa încasărilor pentru serviciile furnizate, aduce grave prejudicii societăţii punând în pericol existenţa serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare de la nivelul întregului judeţ. Ca orice unitate prestatoare de servicii către populaţie şi RAJA Constanţa depinde de furnizorii săi, către care trebuie să achite lunar contravaloarea facturilor pentru menţinerea sistemului de alimentare cu apă la parametrii optimi de funcţionare (energie, reparaţii, avarii, combustibil, tratarea şi exploatarea surselor de subteran, etc).  Pentru a putea face faţă tuturor acestor cheltuieli, la care se adaugă şi efortul investiţional de peste 74 milioane Euro din cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA Constanţa şi-a luat toate măsurile legale ce se impun în vederea recuperării creanţelor de la abonaţii rău-platnici şi sancţionarea consumatorilor frauduloşi. Astfel, permanent, reprezentanţii juridici întreprind demersurile legale necesare (avizări, convocări la conciliere, eşalonări, notificări prin executor) în vederea recuperării debitelor de la utilizatorii restanţieri. În cazul în care toate aceste demersuri nu aduc rezultatul scontat, abonaţii restanţieri sunt debranşaţi de la sistemul de alimentare cu apă. Mai mult, reprezentanţii Corpului de Control din cadrul societăţii noastre efectuează zilnic zeci de controale la toţi abonaţii, indiferent de statutul juridic al acestora. În ciuda controalelor şi a sancţiunilor mai mult decât usturătoare, care uneori ajung chiar şi la zeci de mii de lei, ba mai mult în unele cazuri, SC RAJA SA a înaintat către instituţiile competente plângeri penale, există totuşi, abonaţi care continuă să fure apa la propriu. Pentru că în conformitate cu Codul Penal, art.208 – 209, acţiunea de furt calificat se pedepseşte cu închisoarea, numai în ultima săptămână, SC RAJA SA Constanţa a înaintat către organele competente 40 de plângeri penale pentru furt de apă. Abonaţii vizaţi fie au fost prinşi cu branşamente false, fie s-au rebranşat ilegal la sistemul de alimentare cu apă potabilă după ce fuseseră debranşaţi din cauza datoriilor.
Avertizăm pe această cale toţi abonaţii, care trebuie să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul alimentării cu apă potabilă şi canalizare, în caz contrar riscând sancţiuni usturătoare, plata în sistem pauşal retroactiv pe 18 luni a serviciilor de furnizare apă potabilă şi canalizare, dar şi plângeri penale pentru furtul de apă.

Purtător de cuvânt
Irina Oprea


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța box Alexandru Buleu, învins în optimi la Europene de favoritul categoriei. „Viitorul îți aparține!“

20 Apr 2024 789

Handbal Victorie în deplasare cu Potaissa Turda și CSM Constanța s-a calificat în sferturile Cupei României

20 Mar 2024 927

Sondaje de opinie Peste 70% dintre participanții la sondaj nu cred că România va adera la Schengen și pe cale terestră în 2024!

21 Jan 2024 1100

BTA 38% dintre bulgarii dintr-un studiu global sunt pesimişti faţă de 2024, alţi 18% - optimişti

01 Jan 2024 754

CSM Constanța „Pentru România!“, a strigat Elena Zaharia, după ce a învins-o pe japoneza Rin Mende la Campionatul Mondial

02 Dec 2023 1114

Tenis de masă CSM Constanța s-a calificat în sferturile ETTU EuroCup Women

16 Nov 2023 860

Baschetbalistele de la CSM Constanța s-au calificat în sferturile Cupei României (GALERIE FOTO)

07 Oct 2023 1024

Gânduri frumoase pentru elevi Bogdan Huțucă, deputat PNL - „Educația este cea mai bună trambulină spre o carieră de succes"!

11 Sep 2023 754

Liga a 4-a Constanța 2023/2024 Fotbalist nigerian la Viitorul Cobadin. Transferat și un jucător care a evoluat în Germania (GALERIE FOTO)

16 Aug 2023 3609

Tenis de masă Medalie pentru fetele de la LPS „Nicolae Rotaru“ la Naționalele de juniori Under-13

15 May 2023 1861

Horoscop Este rost de câștiguri importante la debutul acestei săptămâni

10 Apr 2023 1339

Reuven Azar, Ambasador al Israelului în România – „Considerăm că orașul Constanța poate deveni un hub în Marea Neagră”

30 Mar 2023 1150

Eliza Samara a rămas cu o victorie uriașă la Singapore, contra campioanei olimpice, și cu un alt meci memorabil, cu Margaryta Pesotska

16 Mar 2023 1735

Fotbalistele de la Farul Constanța s-au calificat în sferturile Cupei României

13 Mar 2023 1436

#ConstanțaEsteBine 7.03.2023 Matematica lunii martie

07 Mar 2023 1379