Comunicat UDTTMR

Pentru prima dată de la înfiinţare, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România are, începând de sâmbătă, 23 noiembrie, o femeie în funcţia de vicepreşedinte. În cadrul Consiliului Reprezentanţilor care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, lector univ. dr. Denis Ibadula a fost desemnată vicepreşedinte la nivel naţional la UDTTMR.

Ea îl înlocuieşte în funcţia de vicepreşedinte pe Birol Ibadula, care a renunţat la aceasta în urma ocupării, prin concurs, a unui post de inspector la Serviciul de control antifraudă Constanţa.
Tot în cadrul Consiliului Reprezentanţilor de sâmbătă, a fost desemnat un înlocuitor şi pentru Denis Ibadula, ea ocupând până acum funcţia de vicepreşedinte al filialei UDTTMR Constanţa. Începând de sâmbătă, funcţia a fost preluată de prof. univ. dr. Nuredin Ibram.

„Am desemnat în cele două funcţii de vicepreşedinte două cadre didactice universitare care fac cinste comunităţii noastre. Promovăm, aşa cum am promis încă de la preluarea conducerii uniunii, femeile, tinerii şi intelectualii. Denis Ibadula este o tânără matematiciană, care se implică tot mai mult în activităţile uniunii şi care susţine la rândul ei acelaşi principiu al promovării tinerilor şi al oamenilor de valoare din rândul comunităţii noastre. Nuredin Ibram este un renumit cadru didactic universitar de numele căruia se leagă o serie de proiecte editoriale despre istoria comunităţii musulmane din Dobrogea”, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

În cadrul Consiliului Reprezentanţilor care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, vicepreşedintele Organizaţiei de tineret „Ismail Gaspirali” din cadrul filialei UDTTMR Constanţa, Ateş Casimceali a anunţat demararea unei acţiuni umanitare „Calitate prin caritate”, prin intermediul căreia se strâng articole vestimentare, jucării şi cărţi care vor fi donate unor copii de la un centru de plasament şi unor bătrâni de la un azil, cu prilejul zilei de 13 Decembrie, când este marcată Sărbătoarea etniei tătare din România. Acţiunea este organizată în colaborare cu Liga liceenilor tătari, recent constituită, menită a reuni liceenii tătari din Constanţa.
 
Biroul de presă al UDTTMR                                                                  26 noiembrie 2013

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 419

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 506

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 395

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 397

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 435

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 488

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 510

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 564

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 583

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 439

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 379

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 571

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 725

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 705

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 597