„De la cunoaștere la intervenție în Psihologie”

În data de 3 iunie a.c., de la ora 11.00, în Sala Senatului (Campusul Universitar, etaj 1), va avea loc deschiderea festivă a Conferinței Internaționale de Psihologie „De la cunoaștere la intervenție în Psihologie”, organizată de Facultatea de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în parteneriat cu Asociaţia română pentru cunoaştere şi intervenţie psihologică ARCIP, sub egida Colegiului Psihologilor din România.
Cu această ocazie, va avea loc lansarea cărții „Leadership și comportament organizațional”, scrisă de conf.univ.dr. Mihaela Rus, vicepreședintele Senatului Universității, și o conferință de presă susținută de organizatorii manifestării.
Pe parcursul a patru zile, personalități din lumea psihologiei românești și internaționale vor susține lucrări științifice și workshop-uri.
 
Biroul de presă al Universității „Ovidius” din Constanța,
2 iunie 2015
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cea de-a IX-a ediție a conferinței „Religie, Cunoaștere, Societate”, la Universitatea Ovidius din Constanța

27 Nov 2023 662

Calendar-Ortodox 27 iulie - pomenirea Sfântului mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon

27 Jul 2023 755

#citeșteDobrogea Rapoarte adresate Ministerului Cultelor și Artelor cu privire la situația școlară a elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în anii 1923 și 1924

17 May 2023 5378

Ziua Internațională a Femeii Femeile social democrate constănțene, alături de cadrele medicale și de femeile din secțiile maternitate și neonatologie, de la Spitalul Județean (FOTO +VIDEO)

08 Mar 2023 1551

Calendar-Ortodox 27 iulie - pomenirea Sfântului marelui Mucenic si tămăduitor Pantelimon

27 Jul 2022 1542

#ConstanțaEsteBine Interviu cu Adrian Constantinescu, despre practici menite să ne aducă mai aproape de noi, să ne reamintească cine suntem cu adevărat

26 May 2022 1527

AstroCafe.ro Horoscop pentru miercuri, 20 octombrie 2021

20 Oct 2021 2249

#citeșteDobrogea Presa constănțeană în perioada interbelică

25 Aug 2021 2330

ISU Dobrogea, o lună fără colonelul Daniel Popa!

04 Dec 2020 1823

#citeșteDobrogea Ion Cantacuzino, „întruparea puterii, voinții și inteligenții omenești”

25 Nov 2020 2517

Ce facem când nu mai facem ce făceam La vremuri noi, noi obiceiuri de viață

16 Apr 2020 3973

Distribuţie cu Lavinia Dragu Spectacolele „Arthesium“. Participantă la ultramaraton, pe scena Casei de Cultură din Constanţa (galerie foto)

22 Jun 2019 3467

Predicţii astrologice pe scurt pentru anul 2018!

30 Dec 2017 2260

#Citeşte „Sfaturi către tinere“ Publius Ovidius Naso

30 Oct 2017 5172

Astrocafe.ro Divinitatea interioară

13 Sep 2017 2354