Tată şi fiu, decedaţi la spital A lovit cu TIR-ul o Dacie şi acum trebuie să plătească scump

Presupusul autor al accidentului rutier care i-a şocat pe locuitorii municipiului Medgidia, din luna mai 2010, când două doi bărbaţi (tată şi fiu) şi-au pierdut viaţa la câteva zile după ce au fost loviţi de un autotren, şi-a primit condamnarea pe latură civilă. Magistraţii Judecătoriei Medgidia au dispus ca atât şoferul TIR-ului, cât şi societatea pentru care acesta lucra, să achite câteva sute de mii de lei, cu titlu de despăgubiri către părţile civile din dosar.

Săptămâna trecută, Judecătoria Medgidia a constatat că SC Maxx Invest SRL Slobozia are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză şi că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii are, de asemenea, calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză. Totodată, instanţa de judecată a admis în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile Liliana Nazâru, Gabriela Alexandra Nazâru şi Rodica Nazâru, obligându-l pe inculpatul Gelu Dănuţ Gheorghiu, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Maxx Invest SRL la plata sumei de 30.000 de lei cu titlu de despăgubiri materiale către părţile civile, Nazâru Rodica şi Nazâru Liliana, câte 15.000 de lei fiecare. Mai mult decât atât, Judecătoria Medgidia l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Maxx Invest SRL, la plata sumei de 12.400 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată către părţile civile, Rodica Nazâru şi Liliana Nazâru. Gheorghiu a mai fost obligat, în solidar cu SC Maxx Invest SRL, „la plata sumei de 9.360 lei reprezentând echivalentul unei prestaţii periodice în cuantum 720 lei lunar începând cu luna mai 2010 până la data împlinirii vârstei de 18 ani (27.06.2011) şi la plata unei prestaţii periodice în cuantum de 720 lei lunar începând cu data împlinirii vârstei de 18 ani până la împlinirea vârstei de 26 ani, dar numai pentru perioada cât se va afla în continuarea studiilor. Prestaţia periodică va înceta deîndată ce partea civilă nu se va mai afla în continuarea studiilor mai devreme de împlinirea vârstei de 26 de ani", conform minutei judecătoreşti. Potrivit aceleiaşi surse, Gheorghiu Gelu Dănuţ va trebui să achite, tot împreună cu SC Maxx Invest SRL, despăgubirile morale către părţile civile Liliana Nazâru (300.000 de lei), Gabriela Alexandra Nazâru (350.000 de lei) şi Rodica Nazâru (400.000 de lei).

Bani pentru SCJU Constanţa

Judecătoria Medgidia a obligat Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii să plătească sumele la care a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, către părţile civile menţionate, direct şi nu în solidar cu aceştia, inclusiv cheltuielile de judecată. Magistraţii au constatat că Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa s-a constituit parte civilă în cauză, iar pe cale de consecinţă Gheorghiu, alături de firma mai sus precizată, va trebui să achite suma de 4.132,39 de lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare. De menţionat că decizia Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

Dinamica

Amintim că pe data de 7 mai 2010, la ora 15.30, Gelu Dănuţ Gheorghiu, domiciliat în Călăraşi, a condus un TIR pe şoseaua de centură a municipiului Medgidia. Ajuns la intersecţia cu strada Poporului din localitate, inculpatul nu ar fi văzut indicatorul STOP şi a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara Dacia condusă de Ilie Nazâru şi în care se afla fiul acestuia, Gabriel Sorin Nazâru. În urma impactului deosebit de puternic, cele două persoane aflate în maşină au fost transportate la spital. Din păcate, Ilie Nazâru a decedat pe data de 18 mai 2010, iar decesul fiului său, Sorin Nazîru, a fost constatat pe 27 mai. Gheorghiu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă în formă agravantă, conform articolului 178, alineatele 1, 2 şi 5, din Codul penal, iar în faţa anchetatorilor a recunoscut faptele. Şoferul TIR-ului a mai spus că nu consumase alcool şi că avea o viteză de circa 40-50/h, la momentul producerii accidentului. Pe data de 22 iunie 2011, Gheorghiu a fost condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în cele din urmă pedeapsa fiindu-i suspendată sub supraveghere, iar termenul de încercare fiind stabilit la cinci ani.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Soveja. Un pieton a fost lovit!

19 May 2024 538

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

19 May 2024 728

Un elicopter al preşedinţiei Iranului, implicat într-un accident aviatic

19 May 2024 277

Noi informații despre accidentul de navigație de la Sf. Gheorghe (FOTO+VIDEO)

19 May 2024 745

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

18 May 2024 525

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată când s-ar putea decide totul (DOCUMENT)

18 May 2024 1253

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 1279

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul de pe DN 22A. Coliziunea s-a produs la depășire

17 May 2024 962

UPDATE ISU Delta Tulcea despre accidentul rutier de pe DN22, cu opt persoane implicate (Galerie FOTO)

17 May 2024 835

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 713

Știri Constanța Șofer băut, prins la volan de polițiști după ce a cauzat un accident rutier

17 May 2024 408

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Corbu și Năvodari, în care culturistul Costel Căileanu a decedat

16 May 2024 887

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6952

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 67

16 May 2024 238

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2903