Elevii scolii „Remus Opreanu", receptivi la „Casa mea e Uniqa"

uniqa4.jpgCampania „Casa mea e Uniqa", lansată de Uniqa Asigurări, a continuat ieri, la Şcoala cu clasele I-VIII „Remus Opreanu" din Constanţa. Copiii au fost încântaţi de concursul de creaţie „Cum am grijă de casa mea?", organizat de Uniqa Asigurări. Unii dintre ei deja au pregătit machete şi colaje prin care şi-au arătat grija pe care o poartă faţă de casa lor. De asemenea, echipa Uniqa le-a prezentat pericolele posibile şi măsurile de protecţie a locuinţei, iar copiii au fost foarte receptivi.

„Am ales să promovăm această campanie printre elevii cu vârste între 8 şi 12 ani deoarece aceştia sunt mai receptivi mesajelor şi pot conştientiza mai uşor pericolele la care se pot expune atât ei, cât şi mediul lor înconjurător. Elevii pot aduce la sucursala noastră machete, colaje şi desene prin care îşi vor pune la încercare inventivitatea", ne-a explicat Adriana Danin, director de vânzări Regiunea Sud.

Concursul se desfăşoară până pe data de 20 septembrie, iar pe 1 octombrie vor fi anunţaţi câştigătorii. Primii zece elevi care se înscriu la acest concurs vor primi premii Uniqa de vacanţă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevii din Constanța sunt așteptați la Târgul Ofertelor Educaționale 2024

17 May 2024 544

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Elevii constănțeni au participat la prima ediție a Concursului județean de chimie „Sorin Roșca”

17 May 2024 374

IPJ BuzăuSăptămâna Școala în Siguranță la Școala Gimnazială Pleși, din comuna Bisoca

17 May 2024 240

LIVE TEXT Elevii pot semnala cazurile de bullying, completând o fișă în format electronic. Evenimentul, găzduit de Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 634

Elevi de la Școala Gimnazială “Ferdinand“ din Constanța au participat la Ziua Independenței Naționale a României, sărbătorită în grădina Palatului Elisabeta

16 May 2024 500

Săptămâna Școala în Siguranță Poliția Tulcea informează și previne în rândul elevilor (FOTO)

15 May 2024 366

Săptămâna Școală în Siguranță organizată de polițiștii din Constanța (FOTO)

15 May 2024 358

Promovarea instituțiilor militare este în toi. Câteva licee din Constanța au fost vizitate

14 May 2024 459

Peste 6000 de elevi de clasa a II-a au participat la Constanța la prima probă a Evaluării Naționale

13 May 2024 465

Emoții pentru elevii claselor a II-a! Săptămâna aceasta are loc evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a

13 May 2024 420

MApN Distincții la faza națională a olimpiadei de geografie care s-a desfășurat la Constanța!

12 May 2024 643

De mâine, luni, începe Evaluarea Națională la finalul claselor a II-a, a IV-a și VI-a în anul școlar 2023 – 2024

12 May 2024 463

Deputații au adoptat noi reguli pentru utilizarea microbuzelor școlare!

12 May 2024 459

Etapa națională a Olimpiadei de dezbateri academice organizată în premieră la Constanța

10 May 2024 416

Artver Center SRL a încheiat contracte în valoare de peste 30.000 de euro cu Primăria Medgidia. Vezi pentru ce (DOCUMENTE)

09 May 2024 477