Politic
Ion Minca vrea echilibru in comisiile Consiliului Local Mangalia
18 Dec, 2008 02:57
989
M.D.M.
Astăzi, consilierii
locali din Mangalia au convocat o şedinţă extraordinară, în care se doreşte
alegerea unui nou viceprimar, reînnoirea contractelor de închiriere pentru
sediile partidelor politice din oraş, precum şi formarea unor noi comisii de
specialitate.
Acestea din urmă ar compensa dezechilibrul creat în luna iulie, când au
fost formate comisiile de specialitate - cinci la număr, faţă de trei câte au
funcţionat după Revoluţie. Cele cinci comisii sunt cea de „Protecţie Socială şi
Sănătate", comisia de „Buget-Finanţe şi Fonduri Structurale Europene", comisia
de „Industrie, Turism şi Învăţământ", comisia „Juridică" şi cea de „Urbanism şi
Amenajarea Teritoriului". Toate cele cinci comisii au drept preşedinţi
consilieri ai PSD-ului. Mai mult, se pare că membrii acestui partid sunt şi cei
mai „capabili" consilieri, mental şi fizic chiar, dacă ţinem cont că fiecare
dintre ei face parte din nu mai puţin de... trei comisii! Paradoxal, fiecare
dintre consilierii PSD este, în prezent, capabil să „treacă" un proiect de
hotărâre prin trei comisii, din care făcea parte şi era chiar şef!
Aleşii PD-L, PNL, PC şi PRM au încercat, în urmă cu câteva şedinţe de
consiliu, să restabilească echilibrul şi, de ce nu, şi legalitatea în cadrul
acestor comisii, însă actualul prefect, Dănuţ Culeţu, a decis că nu este
necesară o astfel de modificare.
Modificarea comisiilor de specialitate este iniţiativa liderului
grupului PC, Ion Mincă. Acesta le propune, astăzi, consilierilor locali să
decidă formarea a trei comisii, în cadrul cărora fiecare dintre aceştia să
figureze numai o singură dată.
Comisia „Urbanism, Juridic, Turism" ar urma să fie formată din Sorin
Cucoranu, Ghorghe Mazâlu, Ioan Negrea, Bogdan Filip şi Ioan Griguţă, comisia
„Economică, Buget, Învăţământ, Sănătate" îi va avea în componenţă pe Vasile
Olan, Sorin Andrei, Ion Anghel, Bogdan Maganu şi Dan Moldovan, iar cea mai
„dificilă" dintre comisii, cea „Socială, Sport, Cultură", unde volumul de muncă
este mult mai mare, i-ar cuprinde pe Paul Foleanu, Daniel Slăvescu, Viorel
Oleniuc, Constantin Filimon, Ion Petcu, Laura Condur, Ion Mincă.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: