Farul îşi cristalizează o formulă de bază

farul.jpg Antrenorul Ioan Sdrobiş îşi conturează un unsprezece de bază, cu care să abordeze următoarele meciuri din campionat

După ce a obţinut până acum o victorie şi a înregistrat două rezultate de egalitate, Farul încearcă să obţină sâmbătă al doilea succes consecutiv de pe teren propriu, urmând să primească vizita formaţiei Dunărea Galaţi, meci din etapa a VI-a din eşalonul secund.

Cu un lot format cu doar o săptămână înaintea debutului Ligii a II-a, cu jucători liberi de contract sau împrumutaţi de la alte echipe, Farul reuşeşte cu paşi mărunţi să redevină o echipă de temut. Formaţia pregătită de Ioan Sdrobiş încearcă, până la sfârşitul turului, să adune cât mai multe puncte pentru a avea o iarnă cât mai liniştită. Până acum, Farul a reuşit să depăşească aşteptările şi a adunat cinci puncte din primele cinci runde ale campionatului, clasându-se pe locul 11. Sâmbătă, „marinarii“ au şansa să urce în clasament, urmând să evolueze pe teren propriu, în compania formaţiei Dunărea Galaţi, partidă contând pentru etapa a VI-a din Liga a II-a, Seria I. Înainte de acest joc, antrenorul Ioan Sdrobiş a început să creioneze un unsprezece de bază, cu care să abordeze următoarele meciuri din campionat, cel puţin până la finalul primei jumătăţi a sezonului. În acest sens, ieri, jucătorii au susţinut un meci „în familie“, un prilej bun pentru tehnicianul Farului de a creiona o formulă de echipă pentru meciul de sâmbătă. „Vom face un pas înainte în ceea ce priveşte organizarea şi sper să stabilim în această săptămână un unsprezece de bază. Vom da credit în continuare fiecărui jucător şi vom face un bilanţ la final de tur, deci o să mai apară jucători în echipa de bază“, a spus „părintele“. Altfel, pentru meciul cu Dunărea, Sdrobiş îi va avea la dispoziţie şi pe jucătorii care au acuzat probleme medicale după ultimul meci de campionat, Scărlătescu şi Câmpeanu. Înainte de partida de la Constanţa, adversarii „marinarilor“ ocupă poziţia a şaptea în clasament, cu şapte puncte. Partida programată sâmbătă, de la ora 11.00, va fi arbitrată de o brigadă formată din Iosif Zoltan Erdei, din Slatina, ajutat la cele două margini de Claudiu Florea (Piteşti) şi Andrei Simonis (Bucureşti).

Săgeata joacă în Ghencea

Detronată din fotoliul de lider după etapa trecută, Săgeata Năvodari (locul 3, cu 12 puncte) va juca sâmbătă, la Bucureşti, pe terenul formaţiei Steaua II (locul 4, cu 9 puncte), în derbiul fruntaşelor Seriei I. Meciul va fi arbitrat de Robert Dumitru, din Braşov, ajutat de asistenţii Ovidiu Artene şi Marius Nicoară. În cadrul aceleiaşi runde, FC Viitorul (locul 7, cu 8 puncte) va primi vizita celor de la Juventus Bucureşti (locul 12, cu 4 puncte). Partida va fi condusă la centru de Florin Ghimbăşan, asistat la cele două tuşe de Dan Ilieş şi Bogdan Hârlab (toţi din Braşov).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 31-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - GALERIE FOTO

16 May 2024 622

În Ovidiu Jandarmii din Constanța, în dispozitiv, la meciul de fotbal dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova

13 May 2024 430

Fotbal feminin Farul Constanța, la 90 de minute distanță de câștigarea titlului din postura de nou-promovată. „Jucăm acasă, avem suporterii aproape”

11 May 2024 1047

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1121

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, cere rejudecarea dosarului! Înalta Curte a rămas în pronunțare

02 May 2024 502

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1593

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 766

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 1009

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a revenit de la 0-2 cu FC Voluntari II, câștigând în prelungiri!

28 Apr 2024 741

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 771

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 904

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 399

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 870

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 799

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 824