Cât te costă o tranzacţie imobiliară

Atenţie cum calculezi cât te costă achiziţionarea noii tale case, pentru că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg dacă nu eşti informat corect. Greşeşti dacă te gândeşti că virezi banii în contul vânzătorului şi închei capitolul cheltuielilor de achiziţie. Ai beneficiat de consultanţa unui agent imobiliar? Atunci trebuie să plăteşti comisionul acestuia, ce variază între 1.5 - 4% din valoarea tranzacţiei imobiliare, eventual adăugându-se şi TVA-ul, spui cei de la www.TopEstate.ro. Apoi, în funcţie de negociere, este posibil să achiţi taxa notarială, undeva la 2% din valoarea tranzacţiei. Experţii www.TopEstate.ro te sfătuiesc ca atunci când te hotărăşti asupra imobilului pe care îl vei cumpăra, află toate costurile iniţiale şi lunare, care vin odată cu instalarea în noua reşedinţă. Dacă este vorba despre un apartament nou, află dacă preţul casei include sau nu şi locul de parcare. De cele mai multe ori preţul urcă cu 3.000 - 18.000 euro + TVA. Atenţie la preţul de administrare al spaţiilor comune.

Dacă îţi cumperi apartament în bloc vechi, întocmeşte o listă cu materialele de construcţie necesare renovării, mâna de lucru, echipamente moderne şi apoi trage linia.

Dacă achiţi tranzacţia imobiliară cu credit bancar, cheltuiala nu se rezumă doar la plata sumei cuvenite vânzătorului. Va trebui să plăteşti taxa notarială pentru perfectarea antecontractului, în valoare medie de 300 lei. Raportul de evaluare întocmit de evaluatorul băncii de la care iei creditul presupune o taxă cuprinsă între 300 - 800 lei. Autentificarea contractului de vânzare - cumpărare costă 500 - 1.000 lei, iar înscrierea ipotecii în Cartea Funciară mai presupune un cost mediu de 80 euro. Dacă beneficiezi de credit prin programul Prima Casă va trebui să constitui un depozit colatreral, echivalent a trei rate lunare. De exemplu, pentru achiziţia unui imobil în valoare de 35.000 euro, avans 5%, credit 33.250 euro, rata lunară este 220 euro. Aşadar, în acest caz valoarea depozitului colateral trebuie să fie de 660 euro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța joacă pentru locul trei pe țară. „Din nou în careul de ași!“

19 May 2024 404

Handbal CSM Constanța s-a calificat în finala Cupei României (GALERIE FOTO)

18 May 2024 568

Fotbal Campioanele de la Farul Constanța au dansat și au cântat la vestiare pe melodia „Made in Romania“ (VIDEO)

18 May 2024 694

LIVE TEXT. Sărbătoare pe litoral Fotbalistele de la Farul Constanța au primit trofeul de campioane (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2024 796

Superliga 2023/2024. CFR Cluj - Farul Constanța Hagi - „Mergem cu convingere și curaj, pentru a încerca să câștigăm“ (VIDEO)

17 May 2024 2420

Cu prilejul Jocurilor Olimpice Loteria Română lansează lozul TEAM ROMANIA

16 May 2024 389

Farul Constanța Spectacol pirotehnic la festivitatea de premiere a campioanelor României. Cine participă de la FRF

16 May 2024 602

Farul Constanța Under-18 a pierdut finala Cupei de Tineret, dar vrea să-și ia revanșa în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO)

16 May 2024 642

Festivitate la baza Academiei Hagi Fotbalistele de la Farul Constanța primesc trofeul, medaliile și tricourile cuvenite campioanelor (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 May 2024 931

ZIUA Electorală Ioan Alexandru Picu, despre proiecte ambițioase pentru atragerea investitorilor și revitalizarea Palatului Copiilor (VIDEO)

15 May 2024 926

LIVE TEXT Stelian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța prezintă subiecte de interes local (Galerie FOTO)

15 May 2024 735

Oină Constanța Echipa Liceului Teoretic „Ioan Cotovu“ Hârșova, medaliată la faza națională a ONSS 2024 (GALERIE FOTO)

15 May 2024 831

Intervenție în premieră pentru echipa Heka Hospital Constanța! Viața unui pacient de 45 de ani a fost salvată

14 May 2024 1067

DGASPC Constanța face precizări despre situația copiilor intoxicați (VIDEO)

14 May 2024 552

ZIUA Electorală De la antreprenoriat la politică. Ioan Picu, despre proiectul său de suflet - Palatul Copiilor din Constanța!

14 May 2024 952