Generalul Cătălin Voicu și Vanghelie, în carcatiția cu Butoane la Giurgiu

Emil Vuca, avocatul lui Ionuț Tănăsoia, principalul suspect în uciderea bachetbalistului american, este unul dintre apropiații lui Marian Vanghelie și ai generalului Cătălin Voicu. Aceasta nu este singura legătură dintre PSD și clanul mafiot care taie și spânzură în Giurgiu.

Marian Vanghelie este șeful din umbră al organizației PSD Giurgiu. Adrian Popescu, președintele filialei, este doar interfața sa. În urmă cu trei luni, la cererea lui Vanghelie, a fost instalat ca prim-vicepreședinte Emil Vuca, avocatul interlopilor din Giurgiu. Vuca s-a autosuspendat azi din PSD după ce Victor Ponta l-a somat că activitatea sa este incompatibilă cu calitatea de mebru de partid.

 

Vuca ar fi fost adus la pachet cu Mincu Silvestru, un al locotenet al generalului Voicu. Mincu Silvestru acționează alături de alți membri ai grupului Voicu-Vanghelie în Giurgiu, și este implicat și în activitatea organizației PSD Giurgiu.

Senatorul Voicu a fost arestat mai mult de un an, iar în prezent este judecat într-un dosar pentru corupție.

Cum a încercat Vanghelie să ajungă la Butoane

Potrivit unor surse politice locale, de mai multă vreme Marian Vanghelie a început demersuri prin care să își apropie influentul clan local cunoscut sub numele de Butoane. La cererea lui Ovidiu Grecu, șeful clanului, Vanghelie a dat de muncă mai multor țigani, membri ai clanului Butoane. Mai precis, i-aangajat la ADP, societatea primăriei sector 5 care se ocupă de curățenie.

Clanul Butoane nu are legături politice doar cu PSD, ci și cu celelate partide. Lucian Iliescu, primarul din Giurgiu este unul dintre cei suspectați că derulează afaceri cu Butoane.

Sursa: EVZ.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3129

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1135

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1878

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2124

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12906

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2183

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6225

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2555

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3714

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2224

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5445

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4734

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24174

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5225

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16938