Hagi propune modificarea Legii sponsorizării

Fostul jucător al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi, propune modificarea Legii Sponsorizării pentru ca marile companii şi multinaţionalele să poată ajuta fotbalul şi sportul în general.

"Poate într-o zi ar fi bine să ne gâdim mai mult şi la Legea Sponsorizării să o schimbăm pentru că nu e schimbată din anii 90'. Nimeni nu vorbeşte că e singura lege din România neschimbată şi care ar putea ajuta fotbalul. Iar fotbalul este ceva social dacă nu mă înşel, care face bine şi e foarte important pentru societatea românească. Cine aude, poate chiar tratăm foarte serios acest subiect pentru că ar trebui schimbată neapărat. Pentru că altfel nu poţi să ajuţi sportul să se dezvolte dacă multinaţionalele şi marile companii nu vin lângă sport, cultură, educaţie. Sunt lucruri importante", a spus fostul fotbalist.

Hagi recunoaşte însă că are parteneri serioşi alături în organizarea diferitelor turnee pentru copii şi juniori organizate de Academia de Fotbal care îi poartă numele.

"Lângă mine mai vin companii, nu pot să mă plâng. Numai cu partenerii poţi să fii mai puternic pentru că trebuie să descoperim pe ăia buni. Iar cei buni sunt valoroşi şi trebuie să îi plăteşti", a adăugat Hagi. Gheorghe Hagi a fost prezent, marţi, la conferinţa de presă susţinută cu ocazia lansării turneelor internaţionale "Talent Cup" (Under 17) şi "Cupa Stelelor Estului" (Under 15) organizate de Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" la Constanţa, în perioadele 16-18 august, respectiv 5-9 septembrie.

www.mediafax.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice O firmă din Ghindărești repară terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 433

Zilele Constanței 2024 Multă mișcare, distracție, concursuri și premii la CSM Sport Corner (GALERIE FOTO)

18 May 2024 463

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 1763

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 533

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6515

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 652

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 540

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 667

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 614

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 608

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 925

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 580

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 949

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1598

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 446