Maneliştii Salam şi Minune, audiaţi într-un dosar de tentativă de omor

Adrian Minune şi Florin Salam au fost audiaţi,azi, într-un dosar de tentativă de omor. În urma audierilor, cei doi au fostpuşi sub învinuire în dosarul în care fiul lui Nuţu Cămătaru este cercetatpentru tentativă de omor. Conform Realitatea.net, Adrian Minune este învinuitde favorizarea infractorului, în timp ce Florin Salam este învinuit pentrumărturie mincinoasă. Cei doi au venit singuri la audieri, întrucât ştiau că aufost emise mandate de aducere pe numele lor. De altfel, soliştii au mai fostaudiaţi în acest dosar şi săptămâna trecută. Minune şi Salam au fost chemaţi laaudieri, după ce un bodyguard a fost înjunghiat într-un restaurant în carecânta Florin Salam. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei,Christian Ciocan, spune că, pe fondul unor discuţii contradictorii, o persoanăa fost înjunghiată în zona splinei după care a fost internată în stare gravă laspital. Este vorba de o tentativă de omor. Din moment ce 23 de persoane suntaduse la sediul Poliţiei Capitalei, înseamnă că există un cerc de suspecţi, nutoate aceste persoane au, însă, calitatea de suspect", a mai declarat Ciocancitat de postul de televiziune.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Posturi libere la Spitalul Municipal Medgidia! Vezi dacă îndeplinești cerințele

18 Jun 2024 417

Fochist! DNA angajează un absolvent școală profesională!

18 Jun 2024 435

Istoria Dobrogei Instituții - Religii antice

14 Jun 2024 1139

Angajări Constanța Post vacant la Comandamentul Flotei "Vam. Vasile Urseanu"! Sunt necesare studii medii

14 Jun 2024 1108

Spitalul Orășenesc Cernavodă, județul Constanța angajează medici. Cine poate participa la concurs

13 Jun 2024 711

CSM deschide sesiunea de numire a procurorilor în funcția de judecător! Ce posturi sunt libere la Constanța (DOCUMENT)

13 Jun 2024 574

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează analist. Iată ce trebuie să faci

12 Jun 2024 646

Angajări Primăria Municipiului Constanța angajează. Despre ce post este vorba?

11 Jun 2024 6557

Spitalul Municipal Mangalia scoate la concurs un post vacant

10 Jun 2024 797

Unitatea Militară 02003 Constanța angajează contabil. Detalii

10 Jun 2024 641

Clubul Sportiv Municipal Constanța organizează concurs pentru ocuparea mai multor posturi contractuale vacante

10 Jun 2024 643

Spitalul Clinic CF Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

08 Jun 2024 870

Posturi libere la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa!

08 Jun 2024 1060

Angajări Constanța Unitatea Specială 72 Jandarmi Protecție Instituțională Cernavodă scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

07 Jun 2024 798

Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța angajează ofițer. Detalii

07 Jun 2024 778