Tineri constănţeni, în stagiu de practică la Rompetrol

Grupul Rompetrol, prin companiile membre - Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals şi Rominserv, a finalizat procesul de recrutare şi selecţie a 39 de absolvenţi de studii medii şi superioare din Constanţa, Ploieşti, Iaşi, Bucureşti şi Cluj, pentru programul de internship din acest an. "Rompetrol Internship oferă tinerilor posibilitatea de a-şi completa educaţia teoretică cu experienţa practică, de a se familiariza cu echipamentele şi fluxurile tehnologice ale rafinăriei Petromidia. Sub îndrumarea specialiştilor noştri, cei selectaţi vor desfăşura activităţi de o complexitate progresivă, cu sarcini precise şi obiective de performanţă", declară Anneliese Anghel, directorul de Resurse Umane al Grupului Rompetrol.

Prima etapă a programului se desfăşoară în perioada 01 august - 30 septembrie 2011 şi se va încheia cu o evaluare a abilităţilor şi cunoştinţelor tehnice asimilate, în urma căreia o parte dintre participanţi vor fi selectaţi pentru următorul stadiu al programului de Internship, cu o durata de 6 luni (octombrie 2011 - martie 2012), ce permite punerea în practică a cunoştinţelor în cadrul mai multor sectoare din cadrul unităţilor de rafinărie/ petrochimie. La finalul acestuia, tinerii vor avea şansa de a începe o cariera de succes în cadrul Grupului Rompetrol. În 2010, din cele 76 de persoane care au participat în cadrul programului de internship 27 au devenit angajaţi ai companiilor Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals şi Rominserv (contractorul general al Grupului).

Costurile aferente programului de Internship (salarii, cazare, transport) sunt suportate integral de Grupul Rompetrol.

În acest an, peste 1.500 de absolvenţi cu specializările chimie industrială, automatică/ informatică industrială, prelucrarea petrolului, inginerie civilă, electrică şi energetică, finanţe-contabilitate şi-au depus aplicaţiile până la data de 30 iunie pe site-urile de recrutare, pe cel al Grupului (cariere.rompetrol.com), cât şi direct la departamentul de resurse umane Rompetrol de pe platforma Petromidia sau la târgul de job-uri "Angajatori de Top".

Din 2002 până în prezent, aproximativ 400 de absolvenţi de studii superioare şi medii au urmat programul de Internship, dintre care 111 persoane şi-au început cariera în cadrul Grupului Rompetrol.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul „Caravana Redescoperă Oina“ continuă la Constanța cu ediția a doua (GALERIE FOTO)

19 May 2024 155

Padel Club Constanța SRL și-a deschis punct de lucru în stațiunea Mamaia

19 May 2024 257

Licitații publice O firmă din Ghindărești repară terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 520

Zilele Constanței 2024 Multă mișcare, distracție, concursuri și premii la CSM Sport Corner (GALERIE FOTO)

18 May 2024 497

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 1932

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 546

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6687

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 662

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 540

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 668

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 627

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 612

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 927

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 583

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 949