Victimele neştiute ale Autostrăzii Soarelui

Majoritatea românilor, fie ei şoferi ori pasageri, angajatori ori angajaţi, călători pasionaţi sau sedentari, privesc dezvoltarea infrastructurii de transport ca pe un panaceu al problemelor naţionale. Există, însă, şi reversul medaliei.

„Acum câţiva ani, la ora asta ar fi fost două-trei maşini la fiecare pompă, iar în magazin n-ai fi avut unde să arunci un ac." E vineri după-amiaza şi în benzinăria Petrom din Lehliu este un singur autoturism. O Dacie 1310 roşie, cu aripa din stânga faţă vopsită în negru. Puştiul care o conduce pune benzină de 40 de lei, plăteşte şi apoi demarează în trombă. Angajatul care ar trebui să-i ajute pe clienţi se uită lung după el, după care îşi face de lucru aranjând alene nişte saci cu cărbuni pentru grătar.

Câţiva kilometri mai încolo, pe autostrada Bucureşti-Constanţa, o altă staţie de carburanţi a Petrom, aşezată pe sensul de mers spre litoral, este literalmente luată cu asalt. Pe lângă benzină ori motorină, şoferii şi pasagerii, în majoritatea lor bucureşteni evadaţi pentru un weekend la mare, cumpără cantităţi impresionante de sandvişuri, snacks ori răcoritoare. Cei cinci casieri scanează produsele cu o viteză aproape neverosimilă, iar rumoarea clienţilor se împleteşte cu sunetul caselor de marcat.

Dacă la Lehliu impactul mutării traficului de pe drumul naţional spre autostradă se simte deja de ani buni, în alte locuri oamenii de-abia acum încep să conştientizeze ce-i aşteaptă.

„Eu personal nu cred că va fi un gol foarte mare după ce se va deschide autostrada Cernavodă-Constanţa. Poate să avem o scădere de 10-15%", spune Ion Puşcă, directorul general al Casei Vinului Dr. Puşcă. Firma sa deţine în Făclia, pe DN22C, cam la jumătatea distanţei dintre cele două oraşe, un restaurant şi un magazin de băuturi. Enologul afirmă că, la momentul oportun, va decide dacă este nevoie să-şi facă reclamă pentru a-şi menţine clienţii. „Noi ne bazăm şi pe traficul de tranzit, dar şi pe consumatorii locali din Medgidia, Cernavodă şi chiar Constanţa. Şi, oricum, în scenariul optimist, autostrada va fi gata complet de-abia pentru sezonul estival 2013, iar până atunci mai e", arată Ion Puşcă.

Creşterea vitezei de deplasare nu afectează, însă, doar afacerile de pe traseu, ci şi pe cele de la destinaţie. De prin 2007, de când A2 a ajuns să lege Capitala de Cernavodă, hotelierii de la mare se plâng că turiştii le calcă pragul mai mult la sfârşitul săptămânii, de luni până joi gradul de ocupare fiind, uneori, de-a dreptul neglijabil. „Se face, într-adevăr, din ce în ce mai mult turism de weekend", spune Elena Năstase, de la Vila Şteffy din Costineşti, gândindu-se nu tocmai fericită la ce se va întâmpla atunci când un şofer care conduce cu viteză legală va ajunge din Bucureşti până în „staţiunea tineretului" în circa o oră şi 45 de minute.

http://www.money.ro/victimele-nestiute-ale-autostrazilor-romanesti_1062751.html


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 1459

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 1003

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 496

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 592

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 470

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 451

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 467

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 536

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 606

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 623

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 629

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 485

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 418

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 609

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 772